Vinerea Mare este zi aliturgică. Ceremonia principala din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Sau pentru înmormântare. Seară se cânta Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare – explică crestinortodox.ro.
În Sfânta și Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor și Mântuitoarelor și Înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și, înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc ‘cele douăsprezece Evanghelii’ care vorbesc de Pătimirile Domnului), Ceasurile împărătești (de vineri dimineața), Vecernia (în timpul căreia se face și ‘Punerea în mormânt’ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) și Pavecernița.
Preafericitului Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, explică: Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutățile lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor și lepădarea lui Petru, răutatea și viclenia mai-marilor cărturarilor și fariseilor, lașitatea și nedreptatea lui Ponțiu Pilat, violența soldaților, rătăcirea și nerecunoștința mulțimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit și nepăsarea sau indiferența multora cărora Iisus le-a făcut mult bine. Aceasta este lumea păcatului care ucide, lumea patimilor egoiste și a morții….
Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Ele sunt sfinte, pentru că Cel ce suferă este nevinovat, este ‘Sfântul lui Israel’, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel despre Care îngerul Gavriil i-a spus fecioarei Maria: ‘Sfântul Care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema’ (Luca 1, 35); mântuitoare, deoarece, îndurând aceste Pătimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl; El rămâne împlinitor al voinței lui Dumnezeu, ‘ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce’ (Filipeni 2, 8). La miezul zilei, în mijlocul Raiului și în ziua a șasea, când a fost făcut omul, Adam și-a întins mâinile neascultării spre pomul oprit și s-a despărțit de Dumnezeu. Acum Iisus, Adam Cel Nou, Și-a întins mâinile pe lemnul Crucii, în miezul zilei și în ‘mijlocul pământului’, în ziua a șasea (vineri), pentru a arăta ascultare față de Dumnezeu până la moarte, vindecând pe om de neascultare și mântuindu-l de despărțirea lui de Dumnezeu-Izvorul vieții. El a fost răstignit în afara cetății, într-o grădină, pentru că și Adam cel vechi a călcat porunca înfrânării sau a postului în grădina Raiului. În acest înțeles, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată scopul pătimirii Domnului Iisus Hristos: ‘Acesta a fost … scopul Domnului, ca, pe de o parte, să asculte de Tatăl până la moarte, ca om, pentru noi, păzind porunca iubirii, iar pe de altă parte, să biruiască pe diavol, pătimind de la el prin cărturarii și fariseii puși la lucru de el’.
Patimile sau Pătimirile sunt înfricoșătoare, pentru că Cel ce pătimește în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul. Cel atotputernic și smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pentru că Cel ce pătimește pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, se fac minuni în cer și pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoșătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni sunt pătimite, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, tot așa Pătimirile Sale pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
În unele cântări ale slujbelor din Sfânta și Marea Vineri se arată uimirea celor ce văd iubirea smerită și îndelung-răbdătoare a Mântuitorului Care devine neputincios, deși El este atotputernic. Hristos pătimește pentru noi din iubire sfântă, ca pe noi să ne mântuiască de patimi, după cum se spune într-o cântare: ‘Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, fața, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oțetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgânești; spatele, biciuiri, și mâna, trestie, întinsorile a tot trupul pe cruce și cuie; încheieturile și coasta, sulița. Cel ce ai pătimit pentru noi și ne-ai mântuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, și ne-ai înălțat, Atotputernice Mântuitorule, miluiește-ne pe noi’.
Slujbele din Sfânta și Marea Vineri la care participăm ne învață să ne deschidem sufletul pentru ca Hristos-Domnul Cel Răstignit, cu prezența Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască și nouă putere duhovnicească de a birui răutatea cu bunătatea și păcatul cu sfințenia. Cei ce au postit, cei ce și-au plâns păcatele, cei ce s-au spovedit, cei ce au făcut milostenie, cei ce au iertat pe alții, au biruit încetul cu încetul ispitele lăcomiei, ale mândriei și ale răutății. Iar cei ce, trecând prin necazuri și prin încercări, nu-și schimbă și nu-și împuținează credința și nici dragostea lor față de Dumnezeu și față de semeni, aceia pot birui ispitele suferinței și se unesc cu Hristos. Foarte adesea, oamenii trec prin necazuri, prin suferințe, iar dacă această trecere a lor prin suferință îi apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune și prin înduhovnicirea vieții lor, atunci au început să simtă puterea Crucii și puterea Învierii în viața lor.
Să ne Domnului Hristos să ne dăruiască puterea aceasta duhovnicească a iubirii îndelung-răbdătoare, a dragostei duhovnicești curate nu numai când ne merge bine, ci și când trecem prin încercări și prin necazuri, pentru a simți bucuria izvorâtă din iubirea lui Hristos Cel Răstignit și Înviat pentru noi, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire – arată patriarh Daniel.
Numai în trei zile, duminică, are loc cea mai mare minune a creștinătății: Cel Răstignit va învia ”pre moarte călcând!”.
”Despre înviere nu poți grăi decât dacă treci prin moarte. Până la Învierea lui Hristos, moartea reprezenta punct la viață. Sfârșitul! Până aici! Și iată, vine Hristos Care face din moartea Sa izvor de viață dătător. Din mormânt, semn al întunericului, izvor de lumină. Hristos spune despre Sine:„Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Aș zice: Hristos este Lumina vie a lumii. Lumina lui Hristos este dătătoare de viață:„Întru El era viața și viața era lumina oamenilor.”(Ioan 1, 4)”, a concluzionat ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului (foto).
