Acasă Sănătate De ce patronii cafe-barurilor din Timişoara mizează numai pe banii fumătorilor?

De ce patronii cafe-barurilor din Timişoara mizează numai pe banii fumătorilor?

DISTRIBUIȚI

nefumatori si fumatoriCu toate că numărul celor care a ales să nu se intoxice cu fum de ţigară este mult mai mare decât al fumătorilor (2 din 3 nu fumează –Ministerul Sănătăţii) patronii cafe-barurilor din Timişoara mizează numai pe banii celor din urmă?
De ce se întâmplă asta într-o comunitate civilizată cum e capitala Banatului, angrenată în campania Timişoara Capitală Culturală Europeană în 2021? Iată ce mesaj transmite consumatorilor o cafenea din Piaţa Unirii, prin cartonaşul de pe masă! „Dacă tu alegi să fumezi, eu poate aleg să servesc masa chiar acum, doar azi, doar aici, doar acum…. poţi face o concesie? Fii calm şi nu fuma!”.  Prin urmare aşa cum procedează autorităţile de la Pilat încoace, patronul acestei cafenele lasă responsabilitatea pe popor, pe mase, adică pe consumator. Când patronul ar fi trebuit să împartă localul în două – pentru fumători şi pentru nefumători. Din păcate, el mizează numai pe banii fumătorilor şi îi condamnă pe nefumători la intoxicare cu fum otrăvitor. Trist!  
„Deşi nefumătorii sunt majoritari, votul, dorinţa şi sănătatea lor nu contează, şi nici sănătatea copiilor lor. Fiind intoxicaţi zi de zi de minoritarii fumători. Ne dorim cu toții cafenele, baruri, cluburi, discoteci sau alte spații de întâlnire sau recreere, curate, neîmbâcsite de fumul de tutun. Dorim să putem ieși însoțiți de copiii noștri la un ceai, cafea sau suc fără să ne umplem hainele și plămânii de mirosul de tutun. Surprinzător sau nu, pentru un nefumător fumul de țigară şi mirosul de tabac sunt neplăcute”, se arată în petiţia Stop fumatul în spaţii închise, trimisă Guvernului României. Se pare că totuşi nefumătorii au câştig de cauză, într-un final. La începutul lunii noiembrie 2015, Comisia de Sănătate și Familie din Camera Deputaților a dat raport favorabil legii care interzice în totalitate fumatul în spaţii publice închise, după ce la începutul anului, Senatul a aprobat aceeaşi lege.
„Interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise, așa cum sunt definite în scopul legii (localuri, cluburi, baruri, restaurante, orice alt spațiu închis destinat utilizării colective) reprezintă un pas major spre prevenirea acelor afecțiuni care plasează România în topul țărilor europene, cu un efect dramatic din punct de vedere economic și social. Salutăm, de asemenea, avizul pozitiv pentru amendamentele care vizează protejarea generațiilor tinere, atât prin interzicerea completă a fumatului în orice spațiu destinat utilizării colective de către copii, cât și prin descurajarea oricăror activități cu potențial impact asupra acestora (utilizarea țigărilor electronice în apropierea copiilor, interzicerea expunerii vizibile la vânzare a produselor din tutun). Toate aceste măsuri vor contribui la scăderea prevalenței acestui comportament dăunător la vârste foarte tinere, cât și la reducerea expunerii copiilor în medii cu potențial nociv ridicat. Amendamentele suplimentare în acest sens depuse chiar de către președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie, prof. dr. Corneliu-Florin Buicu, alături de cele propuse de către membrii ai Comisiei (deputat Horia Cristian, deputat Bonis Istvan), ne întăresc convingerea că principiile care stau la baza întregii modificări legislative vor fi promovate cu succes în rândul tuturor membrilor Camerei Deputaților și că vor contribui la un vot covârșitor pozitiv în plenul forului legislativ. Ne dorim ca acest proiect legislativ, o dată adoptat de către plenul Camerei Deputaților, să reprezinte un model de inițiativă a societății civile, de democrație participativă, în folosul general al comunității din care facem parte. În sfârșit, am deschis o pagină europeană unde protecția fumătorului pasiv este vitală și exersată de ani de zile de majoritatea țărilor din comunitatea europeană, cu ecouri pozitive în bugetul fiecărei țări care a și aplicat-o demult și în starea de sănătate a națiunii. Este un drum deschis care va permite sa ne gândim pe viitor și la alte completări legislative ce vor propulsa România în zona “verde” a țărilor care își protejează real cetățenii”, este mesajul Coaliţiei România Respiră, iniţiatoarea noii legi.

Comentarii

comentarii