Preotul Vana a avut parte de o educație anticomunistă încă din adolescență, deși comunismul era în ”floarea sa mucegăită” deja demult. Limbajul său patriotic, chiar în catedrală, avea să-i deranjeze pe mulți. Odată, într-un context, în timpul unei predici pe care o ținea cu demnitatea sa de bănățean autentic, cu vocea sa profund baritonală, cu eleganța sa desăvârșită, un grup de clevetitori avea a comenta cu răutatea pigmeilor complexați în fața înălțimii spirituale, despre curajul preotului Vana, dar la modul mai puțin elegant. Am mers spre ei, m-am oprit și le-am spus că biserica nu este locul potrivit limbajului lor pervers. I-am rugat să comenteze afară, pe scări, nu înăuntrul catedralei, unde eram cu ochii și urechile deschise, sorbindu-i cuvintele înțelepte. De fapt, ei erau deranjați de un discurs autentic.
Una dintre suferințele sale era legată de faptul că la noi, în Banat, unde slujba liturghiei, de sorginte latină, a fost mereu asemănătoare a cea a Bisericii Greco-Catolice, expresia legată de respectul și iubirea arătate lui Dumnezeu era (și este) ”MĂRIRE”, nu ”slavă”, al doilea cuvânt fiind legat de limbile slavone, de ruși, de răul de la răsărit, de cotropitorii României, de comuniști.
Îmi pare rău, dar adevărul trebuie rostit, chiar și pe fondul durerii: cel care a ordonat cuvintele rusești sau rusofone este nimeni altul decât Paisie Lugojeanul (care este de fapt un rusofon sadea, venit aici din sudul comunist al țării) și care a călcat în picioare preoții bănățeni și ardeleni. Șansa Bisericii Ortodoxe din Banat a venit cu IPSS Ioan, Mitropolitul Banatului, care le-a mai mângâiat sufletele rănite ale preoților umiliți. Între cei umiliți a fost și minunatul preot Dumitru Viorel VANA, iar acum mă simt eliberată să exprim revolta mea pentru modul în care a fost tratat de un nimeni.
Azi este ziua în care se va duce în pământul din care ne-a plămădit Dumnezeu, dar sufletul său are deja drumul ales de Dumnezeu. Sufletul său mare, iubirea pentru familia sa, prietenii săi, dar și pentru preoții alături de care a slujit, aici, în Timișoara sau în Caras-Severin, va fi acolo unde îi este locul. El ne va veghea și ne va iubi!
Tăcerea este complicitate, tăcerea în fața răului este lașitate.
Preotul Vana a avut decența de a tăcea. Jurnalistul are obligația rostirii.
Preotul Vana va rămâne una dintre valorile emblematice ale Bisericii Bănățene! Una dintre valorile Timișoarei!
Dumnezeu să-l odihnească acolo unde sfinții de odihnesc!
Adio, prieten drag!
Comentarii
comentarii
