Acasă Actualitate “De ce să nu laşi omul să lucreze dacă este în putere?”

“De ce să nu laşi omul să lucreze dacă este în putere?”

181
DISTRIBUIȚI

Senatorul Nicolae Robu nu e de acord cu legea care descurajează cumulul de pensie cu salariul în instituţiile de stat
Nicolae RobuSenatorul PNL de Timiş Nicolae Robu (rectorul Universităţii Politehnica Timişoara) este la finalul unei sesiuni parlamentare. Este prima de când a pus piciorul în parlament. “Suntem la finele primei sesiuni parlamentare la care am participat. Am avut trei interpelări adresate miniştrilor Educaţiei şi Cercetării, Tineretului şi Sportului respectiv Justiţiei. Una dintre interpelări, o temă de interes general, finanţarea cercetării în România, dar putem considera că este un subiect de deosebit interes local. Celelalte două interpelări vizează probleme locale – casa de cultură a studenţilor respectiv marca Politehnica Timişoara. Iniţiative legislative –împreună cu colegul Horia Cristian am depus un proiect de lege al poliţiei comunitare şi sunt semnatar la alte 11 iniţiative legislative. Am numeroase amendamente pe care le-am introdus în comisia de învăţământ, tineret şi sport pe diverse legi – în jur de 15”, spune senatorul Nicolae Robu.

“Este neconstituţională, neliberală şi neavenită”
Nicolae Robu e mulţumit că a reuşit să promoveze în Senat un amendament care introduce o exigenţă legată de studiile master. Totuşi, e nemulţumit de legea care descurajează cumulul de pensie cu salariul la instituţiile de stat. Dacă într-o primă fază, acum ceva timp, legea dorea să interzică acest lucru, acum îl… descurajează prin introducerea unui impozit care creşte în trepte în funcţie de venit. “La ultima şedinţă de plen din Senat a fost introdusă legea care descurajează cumulul de pensie cu salariul în instituţiile de stat. Acum nu-l interzice dar introduce limitări. Se merge pe o impozitare în trepte. Eu eram pregătit să iau cuvântul în plen pentru a pleda împotriva unei asemenea legi, este neconstituţională, neliberală şi neavenită. De ce să nu laşi omul să lucreze dacă este în putere? El nu stă cu forţa în post. Angajatorul este cel care-l ţine dacă are nevoie de el. S-a amânat dezbaterea şi n-a vrut să-mi dea cuvântul preşedintele de şedinţă, eram chiar pregătit să ţin o pledoarie împotriva acestei legi. Iar o să dăm lovituri marilor actori. Parcă pensia ar fi un cadou, mană făcută de guvern pentru pensionari”, spune Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii