Acasă Actualitate De ce sărbătorim Rusaliile?

De ce sărbătorim Rusaliile?

DISTRIBUIȚI

Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paști. Anul acesta, Rusaliile sau sărbătoarea Cincizecimii pica duminică, pe data de 16 iunie 2019.

Sărbătoarea de Rusalii este cunoscută și sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh și reprezintă o sărbătoare extrem de importantă pentru toți creștinii. Această sărbătoare marchează coborârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos – explică calendarulortodox.ro.

Conform scrierilor din Noul Testament, acest eveniment s-a întâmplat în ziua rusaliilor evreiești, la 50 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos. Tocmai de aceea această sărbătoare creștină este cunoscută în rândul credincioșilor și sub numele de Cincizecime.

De asemenea, și Rusaliile creștine au o strânsă legătură cu Legământul, reprezentând o sărbătoare a încheierii launtrie a Noului Legământ al harului și al iubirii, odată cu coborârea Sfântului Duh. Mai mult decât atât, Rusaliile sunt și consacrarea solemnă a Bisericii pe care Mântuitorul a întemeiat-o.

Prin Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au fost încredințați cu puterea de a grai limbi pe care ei nu le cunoșteau până atunci. Au reușit să descopere atât învățătură Mântuitorului, dar și a altor neamuri în mai multe limbi. Începutul a fost chiar în această zi de Rusalii, când toți iudeii din Ierusalim și din întreg Orientul au înțeles mesajul pe care aceștia îl purtau.

Comentarii

comentarii