Acasă Actualitate „De ce ți-e frică nu scapi”. Consilierii locali din Timișoara, convocați special...

„De ce ți-e frică nu scapi”. Consilierii locali din Timișoara, convocați special pentru a se pronunța pe tema PUZ-ului „problemă” din Elisabetin

DISTRIBUIȚI

La nici 48 de ore de la începutul ședinței în care nu au putut găsi un consens în privința PUZ-ului lansat de SC Oglinda SA pentru construirea unui bloc în cartierul Elisabetin, consilierii locali din Timișoara sunt convocați „extraordinar” pentru a se hotărî: aprobă sau resping „motivat” planul urbanistic. Marți, nu s-a strâns majoritate nici pentru una, nici pentru cealaltă, însă este clar că, așa cum au cerut instanțele de judecată, trebuie luată o decizie.

Vă amintim că PUZ-ul în cauză este mai vechi, suferind de-a lungul timpului mai multe modificări: reducerea înălțimii maxime și a suprafeței construite, extinderea spațiului verde și adăugarea unor elemente pentru intimitatea vecinilor. Ultima versiune a documentației a ajuns în Consiliul Local în februarie 2021, când a fost respinsă, poate și pentru că Societatea Timișoara a contestat public viitoarea construcție.

În plenul respectiv, consilierii locali s-au legat de două aspecte: faptul că avizul de oportunitate fusese acordat în baza unor planuri anterioare și existența unei hârtii semnate de 200 de persoane care reclamau faptul că investitorul nu a respectat cerințele privind transparența și informarea publică. Reprezentanții firmei au încercat să atace în instanță acea decizie, însă ar fi lipsit argumentația municipalității. Practic, acest lucru îl cere investitorul: să știe care sunt motivele pentru care a fost respins PUZ-ul, pentru a le putea contracara în instanță.

Marți, 14 iunie, când în ședință a intrat proiectul de hotărâre privind „aprobarea/respingerea motivată”, s-au desfășurat două proceduri de vot, pentru simplul fapt că neaprobarea prin neatingerea numărului de voturi nu ar însemna și „respingere”, cu atât mai mult una „motivată”.

„Este destul de neobișnuit pentru Consiliul Local. Votul nu poate fi motivat. Fiecare consilier votează după conștiința lui, iar apoi se numără voturile și nu există o singură motivare. S-a cerut în acest proces și procesul verbal al ședinței în care PUZ-ul a căzut la vot. În sentință scrie că primăria nu a transmis acest proces verbal, deși noi avem dovezi că l-am transmis. Chiar și aici, eu sunt destul de sceptic dacă un proces verbal – niște discuții, păreri exprimate de dumneavoastră într-o ședință – trebuie luate ca o motivare a colectivului, a organismului Consiliul Local”, a explicat în timpul plenului primarul Dominic Fritz.

În cadrul ședinței, Radu Țoancă (PSD) a amintit de o întâmplare din mandatul 2004-2008, în care consilierii locali au fost „amenințați” cu răspunderea penală și civilă dacă nu aprobă un PUZ, dar Răzvan Negrișanu (USR), arhitect de altfel, i-a asigurat pe colegii săi că cea mai bună variantă ar fi să își păstreze opțiunea din februarie 2021, mai ales pentru că nu s-a schimbat nimic în documentație. Până la urmă, nici prima procedură de vot, nici cealaltă nu au dus la formarea unei majorități. Pentru „aprobarea” PUZ-ului au fost 7 voturi favorabile; pentru „respingerea motivată”, 12. Unii dintre consilierii locali liberali chiar părăsiseră sala, în timp ce alții – și din alte partide – s-au abținut de la a vota fie și măcar „abținere”, dacă nu „pentru” sau „împotrivă”.

„Chiar aș dori ca grupurile care au părăsit sala să își explice acest gest. Este un gest de lașitate, de neasumare. Nu suntem aici ca să ieșiți din sală atunci când sunt voturi grele. Sunteți aici ca să vă asumați o decizie. Dacă toți plecăm din sală când vine vorba despre o decizie grea, atunci acest oraș nu mai poate fi administrat”, a ținut să remarce primarul Dominic Fritz după acel moment.

Acum, consilierii locali vor trebui să se întâlnească din nou, de această dată prin videoconferință, pentru a se pronunța.

UPDATE: Joi, 16 iunie, până la urmă, s-a putut stabili o majoritate de 15 voturi pentru respingerea PUZ-ului. Motivele invocate au fost aceleași din ședința anterioară: lipsa avizului de oportunitate care să fie legat de certificatul de urbanism în vigoare și lista cu semnăturile celor aproximativ 200 de persoane, cu toate că „relevanța” acesteia a fost contestată inclusiv de unii consilieri locali, existând enumerate și persoane care locuiesc în alte zone ale orașului.

Comentarii

comentarii