Acasă Actualitate De ce trebuie să porți roșu în noaptea de Revelion. Tradiții și...

De ce trebuie să porți roșu în noaptea de Revelion. Tradiții și obiceiuri de Anul Nou

DISTRIBUIȚI

Trecerea în Noul An 2024 este marcată în toată lumea de anumite ceremoniale care cuprind obiceiuri, tradiţii ori datini din vechime, a căror semnificație străveche este tocmai aceasta: invocarea unui timp al înnoirii și al refacerii. Noaptea dintre ani este sărbătorită în întreaga lume, dar în mod diferit de către fiecare popor. Iată unele dintre cele mai populare tradiții care sunt respectate în prezent.

Revelionul „nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul, şi a timpului calendaristic cu care se confundă, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie”, scria prof. univ. dr. Ion Ghinoiu – secretar ştiinţific al Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, coordonator al Atlasului Etnografic Român, personalitate marcantă a etnologiei româneşti contemporane – în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (apărut la Editura ELION, în 2003). El adăuga că „timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar şi fără întoarcere, este oprit, după 365 de zile, şi întors, precum ceasornicul, de la început”, scrie Agerpres.

De ce trebuie să porți roșu de Revelion

Culoarea roșie simbolizează viață, putere, dorință și dragoste. Potrivit tradiției, în Italia, se poartă ceva roșu pe sub haine în noaptea dintre ani pentru a ține departe demonii și blestemele. Se spunea despre culoarea roșie că atrage prosperitatea și norocul în viața oamenilor și că îi protejează de rele și de deochi. Se crede că Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să primeşti cât mai multe cadouri. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei, scrie digi24.ro.

Tradiţiile de Anul Nou

Dintre tradiţiile de Anul Nou nu lipsesc cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug şi bucurie, primesc de la gazdele colindate colaci, vin, cârnați sau bani. Mascații În satele românești, cete de flăcăi se pregătesc pentru „urat”, respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția „mascații”. În satele bucovinene se obișnuiește ca mascații să umble în ceată, care reunește personaje mascate: ursul, capra, căiuții, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmițează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou își intră în drepturi.

Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măștile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită „brezaia” (din cauza înfățișării pestrițe a măștii), și obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Capra se alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hârtie roșie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată și încrețită, sau se lipește o piele subțire cu păr pe ea.

Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap și umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii. Masca este condusă de un „Ursar”, însoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul „puiului de urs”). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, și ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an.

În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi și de bărbați de curând însurați merg cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate. Plugușorul a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este în excelență o narație privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat și adusul boabelor în hambare. Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, și urează gazdelor sănătate și roade bogate. Ei sunt răsplătiți cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună semințele și le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.

Un alt obicei de Anul Nou, umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat. Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării sorcovei.

Comentarii

comentarii