Conform tradiției creștine, porcul se taie de sărbătoarea de Ignat, care cade în 20 decembrie. Ce fel de Crăciun ar fi acela fără porc, așa cum se tem țăranii că va fi pe viitor, fiindcă așa cer noile reguli ale Uniunii Europene?
O altă întrebare se ridică: ”Cine a fost acest domn numit Ignat?
Muzeul Național al Țăranului Român ne explică axact cu argumente clare pe înțelesul tuturor:
”Ignat a fost un om care, cândva, într-un an, vrând să taie porcul, a dat greșit cu securea și l-a lovit pe tată-său în cap. L-a omorât. Acum, ce să facă? Îl îngroapă, îi face pomeni și pleacă în lume.
Pe drum se întâlnește cu un preot. Își povestește păcatul. Preotul îi zice să construiască o luntre cu care să treacă, fără plată, oameni peste râu și să îngroape în pământ un tăciune de lemn de tufă, așteptând până o înverzi.
Ignat se așază lângă râu, face luntrea, pune tăciunele în pământ și se însoară. Anii trec. Într-o noapte, omul aude strigăte de ajutor de pe malul celălalt. Trece apa, dar nu găsește pe nimeni. Se întoarce. Iar aude. Pleacă din nou. Tot nu e nimeni. Revine acasă. Aude a treia oară strigăte de ajutor. Urcă în barcă, trece râul și găsește doi moșnegi pe care îi aduce acasă. Imediat le povestește primul lui păcat și pe celelalte două din chiar noaptea aceea – când, neajungând la timp, niște oameni s-or fi înecat.
Moșnegii sunt Dumnezeu și Sfântul Petre. Îl ascultă fără să zică nimic.
În casă, sărăcie mare. Copiii plâng de foame. Mama, ca să-i amăgească și să-i adoarmă, le arată că a pus ceva la copt sub țest. Un moșneag o întreabă ce a pus acolo și femeia îi răspunde cinstit că nimic. Atunci îi poruncește să ridice țestul și ea găsește acolo o pâine foarte mare.
În acest timp, în fața moșneagului s-au aprins singure două lumânări înalte. Ignat și-a dat seama pe cine are oaspete și a sărutat tălpile celor doi moșnegi. Atunci, Dumnezeu i-a zis: hai cu noi! Ignat ar fi venit, dar se gândea la copii, cine se va ocupa de dânșii? Dumnezeu îi zice că grija copiilor o s-o poarte el. când ies din casă trec pe lângă tufa înverzită care crescuse din cărbune, semn că păcatul îi fusese iertat.
Au mers ani în șir. Într-o zi, au întâlnit o trăsură cu boieri urmată de măgari încărcați cu mărfuri scumpe. Dumnezeu îl întreabă pe Ignat dacă îi recunoaște pe acei oameni. Ignat nu îi recunoaște. Dumnezeu se miră – păi sunt copiii tăi! Stau de vorbă și este chiar așa,se recunosc și pleacă împreună – explică cercetătorii de la Muzeul Național al Țăranului Român, citând după Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998).
În continuare, cercetătorii explică: Aceasta este o poveste încâlcită cu sfârșit fericit… În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul. Se crede că omul care n-are porc gras de Crăciun și cuțit în vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea. Dacă totuși n-ai porc, tai măcar o găină, căci trebuie să vezi sânge în ziua de Ignat. Când tai porcul, zici „Ignat, Ignat/ Porc umflat”. Se crede că în noaptea de dinaintea Ignatului porcul își vizează cuțitul sau se visează la gât cu mărgele roșii. Care porc n-a fost tăiat de Ignat nici că se mai îngrașă…
La tăiatul porcului nu trebuie să fie de față oameni miloși. Atunci porcul moare greu și carnea lui nu mai e bună. Ca să nu se strice sămânța porcului din casă, adică pentru a asigura porcul din anul care vine, femeia moaie în sânge un smoc de păr din coada lui și îl pune la păstrare. Cu sânge de porc se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoși. După ce a fost tăiat, capul porcului se cântărește. Trupul se zice că este de zece ori mai greu. Când porcul este negru, se adună sânge într-o strachină cu mei. După ce se usucă, femeia aprinde meiul și afumă cu el copiii ca să-i scape de sperietură. Untura de la porc e bună de vrăji. Cei care au ajutat la porc primesc pomana porcului. Femeile care nu țin ziua de Ignat sunt pedepsite. În Muscel se vorbește de o ființă lacomă și rea care se numește Înătoarea. Într-o povestire se arată că Înătoarea a încercat s-o opărească pe o femeie care voia să toarcă de Ignat. Femeia a scăpat numai cu un sfat bun primit de le o vecină.
Sărbătorile, între alte funcții, o au și pe aceea de a ritma munca. Există un timp al torsului, alt timp al țesutului… Femeile știu aceste lucruri – încheie cercetătorii citând după Ghidul sărbătorilor româneşti.
