Acasă Actualitate De la șantierul maternității, la sala serverelor. Administrator public Marian Vasile și-a...

De la șantierul maternității, la sala serverelor. Administrator public Marian Vasile și-a preluat noile atribuții

DISTRIBUIȚI

Viața în administrația publică e mereu imprevizibilă. Ca dovadă, de câteva zile, Marian Vasile, cel care mai ocupă încă, pe pagina de internet a Consiliului Județean Timiș, funcția de administrator public al județului, prezintă acum serverele performante ale instituției, după ce până de curând ne prezenta evoluția șantierelor de milioane de euro ale CJT. Schimbarea prezintă evoluția atribuțiilor pe care conducerea instituției i le-a alocat.

După ce inițial i se sugerase să caute un post în mediul privat, iar Vasile părea să accepte evoluția în carieră, se pare că acesta s-a răzgândit, așa că președintele Alin Nica i-a tăiat atribuțiile existente și i-a dat altele, în alt domeniu. El era șef peste Direcțiile de Buget și Dezvoltare și peste Serviciul de achiziții publice, adică două dintre cele mai importante domenii de activitate ale instituției, aceste atribuții i-au fost retrase, așa că a primit în administrare  Biroul de telecomunicații și transformare digitală. Adică ceva… tehnic.

Marian Vasile și-a luat în serios atribuțiile și joi ne-a prezentat evoluția ”creierului” operațiunile de care are grijă acum, adică sala serverelor, de unde a arătat publicului în ce a investit CJ Timiș banii.

„În scopul modernizării și instalării în anul 2023 a viitoarelor platforme digitale integrate pentru managementul fluxurilor & documentelor și pentru gestionarea multilaterală a relațiilor cu terții, Consiliul Județean Timiș a dotat sala serverelor cu echipamente specifice (inclusiv de tip servere și rețea) și a întreprins lucrările necesare de amenajare:

  1. Echipamente hardware și licențe software pentru centrul de date:
  2. Pardosea tehnică supraînălțată pentru sala serverelor;
  3. Sistem de climatizare professional redundant pentru sală echipamente servere IT (Mitsubishi);
  4. Sistem de detecție și acționare stingere cu gaz pentru sală servere;
  5. Ușă securizată pentru sală servere.

Au fost executate de asemenea lucrări de reparații și zugraveli pereți, pentru a corespunde normelor antiincendiu”, a anunțat Vasile.

Comentarii

comentarii