Acasă Editorial De la Timișoara la Viena și înapoi

De la Timișoara la Viena și înapoi

DISTRIBUIȚI

Au fost, zilele trecute, multe mesaje pe facebook, despre aglomerațiile din vămi, despre plecările masive ale românilor înspre Europa Occidentală. Viena și Budapesta au fost orașele europene în care s-a consumat ”mica vacanță” din începutul lui decembrie. Am fost și ei unul din românii are au ales acea cale, din motive pe care nu le voi dezvolta. Trecând peste orele de chin din vămi, peste mesajele Poliției de Frontieră, care sunau așa: ”Poliția ungară nu are suficient personal, se lucrează încet”, cele  opt ore și jumătate până la Viena reprezintă  timpul pentru un drum de aproape 900 de kilometri, în condiții normale.

Îngrijorarea mea este despre noi, despre românii care nu ne mai adaptăm Europei, despre vorbitul tare, chiar țipat, despre înjurăturile și despre obscenitatea limbajului rostit, despre comportamentul catastrofal. Unii dintre noi chiar nu au învățat nimic în cei 33 de ani de libertate? La ce folos hainele scumpe, pe un ins ieftin? Scumpul – ieftin este o notă disonantă din definiția comportamentului românului, este o etichetă ce țipă! Strigă! Domul Sfântul Ștefan din Viena, operă arhitecturală de o complexitate greu de analizat chiar de către specialiști, gazdă bună turiștilor. Doar românii vorbeau tare! Îngrozitor de tare. Poze cu lumânarea pentru ”mamaia”, așa mi-a fost simplu să-mi dau seama din ce direcție circulau, poze cu ușa (”vai, ce ușă, păi numai pentru ușa asta și trebuia să vin aici”), poze cu ”te-miri-ce”, dar să fi auzit toată lumea! Toată lumea! Din stridența aceea, șocată de agresivitatea fără sens, am simțit nevoia să spun încet, ușor, apropiindu-mă, ”Bună ziua, am putea să vorbim mai încet, aici este totuși o biserică?!”. M-am mirat că totuși nu s-a supărat. Nu doar atât, a mai spus: ”scuze”, așadar nu știa…pur și simplu, nu știa că o biserică nu este un club, nu este bar, nu este cămin cultural.

În centrul Vienei, pe străzile pietonale, dominau românii zgomotoși, aroganți, sfidători. Ocupau centrul străzii, nu se mai putea circula.  Acolo nu au fost timișorenii, cei care mergem la Viena ca și cum am merge la Brașov, acolo au fost românii ce locuiesc mult mai departe de granițele de vest. Scriu asta cu tristețe. Am întâlnit timișoreni, desigur, toți erau oripilați de aceleași constatări.  Toată lumea trebuia să afle ce fac ei, de unde sunt, ce mărci de haine caută, cu cine se vor întâlni, fumau și aruncau țigările pe jos, pe străzile curate inițial ca niște rafturi dintr-o farmacie, strigau, înjurau și vorbeau ca niște gunoieri. Scuze, nu vreau să jignesc gunoierii!

Tabloul tristei noastre imagini pare departe de a se curăța de praful și mizeria depuse. Imaginea noastră ușor de perceput, direct, fără filosofii amare, este simplu de analizat. Nu mai este nevoie de imagologi, antropologii știu prea bine despre ce este vorba, specialiștii în comunicare știu și ei, dar nu putem face congrese și conferințe în stradă. Cu seriale ca ”Las Fierbinți”, cu emisiuni în care vedete false fac deliciul unui anumit tip de telespectatori, cu promovarea non – valorilor, cei din centrul Vienei ar putea fi exonerați de vina atitudinii anti-civilizației, de vina de a se crede ”vedete de carton”, aproape ca pinguinii noștri, din centrul Timișoarei. Doar că am mai fi întrebări legate de educația minimă, aceea invocată în primii șapte ani, apoi școala… Școala?

Departe de a înțelege de ce așa sau de ce altfel, fără a-mi dori a scrie un scenariu pentru vreun film despre ”mini – vacanța de iarnă, cu români în capitalele Europei”, ceea ce sigur o să aleg, pe viitor, cu profundă sinceritate și convingere, este că nu o să mai fac asta. Nu cu ei, cu acești necunoscuți, pe care nu-i voi uita toată viața.

Comentarii

comentarii