Puţini dintre noi îşi urmează visele ascunse. Şi mai puţini sunt aceia care, odată ce încep o activitate care porneşte dintr-un vis, ajung să se întreţină din munca lor. Despre Diana Glonţ se poate spune că este un caz fericit: a ajuns să facă ceea ce îi place cu adevărat şi să-şi câştige traiul din asta, adică din pictură murală. Acest gen de pictură se face, bineînţeles, pe pereţi, tavane, ziduri, mai exact pe orice suprafaţă a unei clădiri. Genul acesta de artă există din cele mai vechi timpuri, pornind de la picturile din peşterile din Lascaux, din sudul Franţei, sau cele de pe pereţii unor grote din Munţii Tassili, din centrul deşertului Sahara. Pictura murală se regăseşte în biserici, dar şi în case, în ultimul secol devenind un accesoriu şic în multe localuri, birouri sau chiar locuinţe. Diana Glonţ nu are studii în domeniu (a absolvit Ingineria în protecţia mediului, la Universitatea Politehnica din Timişoara), iar, pe când era mică şi desenele erau obligatorii la şcoală, pasa această corvoadă tatălui ei. „Am descoperit că ştiu să pictez în clasa a XI-a, când, odată cu organizarea unei petreceri de Halloween, eu şi colegii mei ne-am gândit că ar fi o idee bună să ne împodobim clasa cu nişte desene cu monştri”, povesteşte Diana.
„Atunci am făcut primul meu desen singură, pornind de la un ambalaj de acadea, pe care l-am mărit din ochi pe o coală A0. Apoi am început să reproduc cam tot ce-am prins în mână.” Ajunsă la facultate în Timişoara, Diana a început să producă tot felul de răvaşe pe hârtie cerată, pentru diverse ocazii. „Întâi am desenat numai în creion, iar culoarea am început să o adaug abia de prin anul al III-lea.” Prima pictură la comandă pe un zid a făcut-o anul trecut. „Un prieten de-al meu auzise că ştiu să pictez şi m-a întrebat dacă nu aş putea să-i fac ceva pe pereţii din casa lui proaspăt renovată. Tipul avea sute de poze şi, după ce ne-am pus de acord pe o imagine cu un samurai, m-am apucat să lucrez imediat. După o zi şi jumătate de lucru, a ieşit prima mea pictură. De ea sunt cea mai mândră”, mai povesteşte Diana, cu un zâmbet larg. Numită „Drum spre cunoaştere”, această primă pictură a Dianei are dimensiuni impresionante, fiind de 4,6/1,4 metri. „Vreo două-trei luni am visat: ar fi frumos, dar imposibil. Aşa că mi-am văzut de lucrul meu. Timp de un an, n-am mai pictat nimic.
La insistenţele prietenilor, mi-am făcut ceva reclamă la o televiziune prin satelit. După o vreme au început să vină şi comenzile. Până să demisionez, pictam în fiecare week-end”. Diana şi-a luat inima-n dinţi şi, după un concediu fără plată, a hotărât că e cazul să se apuce serios de treabă şi a demisionat, pentru a-şi urma pasiunea. „N-aş fi avut niciodată curajul să merg mai departe cu visul acesta, dacă nu erau reacţiile oamenilor. E, cred, cea mai mare satisfacţie: să văd oamenii fericiţi când văd rezultatul.” Pictează câte 14 ore pe zi, în cele mai grele şi inimaginabile poziţii, fără să se plângă. „Mă pierd în pictură şi, abia după ce am terminat ziua de muncă, îmi dau seama că mă dor toate. Dar e plăcut.” De când a început să lucreze profesionist, Diana a pictat pereţii din mai multe case, birouri, sedii, cu tematici care pornesc de la desenele de tip manga, până la camere de copii. Mai multe lucrări puteţi vedea şi pe website-ul ei: www.aquarelle-art.com.
