Acasă Actualitate De pază la Pasajul Jiul

De pază la Pasajul Jiul

DISTRIBUIȚI

Primăria ia măsuri împotriva şoferilor de tiruri care vor să treacă pe sub Pasajul Jiul din Timişoara, deşi nu încap. Un astfel de şofer iresponsabil a reuşit performanţa de a distruge poarta de protecţie a pasajului, la nici trei luni de la inaugurarea obiectivului.

Pentru a proteja pasajul, dar şi pe participanţii în trafic (să nu le cadă pasajul în cap), primăria caută sisteme electronice care să depisteze tirurile agabaritice (nu doar ca tonaj, ci şi ca înălţime) şi să le amplaseze cu mult înainte de a ajunge şoferul iresponsabil în faţa pasajului.

”Un astfel de iresponsabil a intrat cu un tir care a izbit poarta de protecţie. Proiectantul s-a gândit că vor fi şi astfel de indivizi, probabil că nu a estimat câţi sunt şi cât de frecvent se manifestă, dar a fost prevăzător şi a impus realizarea unor porţi metalice de protecţie, care au înălţimea cu câţiva centimetri mai jos decât înălţimea pasajului. Unii şoferi dau drumul la aer din roţi şi trec cu viteză foarte mică, trecând milimetric pe sub pasaj. Acel pasaj este făcut să reziste 100 de ani, nu să fie lovit de tiruri şi să ne cauzeze apoi tot felul de probleme, că pentru intervenţii remediative trebuie oprit traficul în zonă”, a spus marţi primarul Nicolae Robu.

Edilul a anunţat că pentru a proteja pasajul a pus poliţia de pază, întrucât poarta lovita a fost dată jos, din motive de securitate. ”Placa a fost smulsă parţial din fundaţie şi nu am putut risca să o mai lăsăm pe poziţie, să mai vină alt iresponsabil şi să se prăbuşească. Vă daţi seama cu ce viteză a intrat în pasaj?” spune primarul.

Potrivit acestuia, doar în ultima săptămână, de când sunt poliţiştii de pază la pasaj, au fost sancţionaţi 21 de şoferi care au vrut să treacă, deşi au interdicţie de gabarit.

”Căutăm soluţii electronice – am dat nişte sugestii – prin care să depistăm maşinile supra-gabaritice mult mai devreme decât în proximitatea pasajului. Vom pune în mai multe poziţii aceste sisteme care vor emite semnale luminoase şi sonore; va fi sesizată automat la poliţia locală şi naţională şi echipajul cel mai apropiat va veni imediat la locul faptei”, a detaliat Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii