Ziua Morților din Banat și Ardeal face ca cimitirele să fie, teoretic, niște parcuri pentru cei plecați spre Cer. Lumânări, flori, lacrimi, zâmbete triste, dar și bucuria de a nu-i uita niciodată pe cei dragi, pe cei dragi plecați…
Chiar de azi, cu o zi înaintea zilei amintite, oamenii pregătesc locurile de reculegere, fac curat, pun candele și superbele crizanteme, semn că toamna este, și ea, un anotimp al florilor.
Cimitirul din Calea Șagului, faimos cândva pentru cele două ”parcuri”, unul ortodox, altul catolic, cu specificul unic al Banatului multietnic, multiconfesional, este un soi de ruină cu amintiri nobile. Cripte realizate de artiști ai vremii, statui, obeliscuri, multe abandonate fie din lipsa urmașilor, fie din plecarea urmașilor spre alte țări, fie din nepăsarea nesimțită a administrației locale. Abia se poate intra în cimitir, trotuarul aferent este un ”cimitir de frunze”, o rușine fără egal. Timișoara? Asta este Timișoara? Am crezut că un viitor (actual) primar din Germania va respecta orașul ca pe un stindard de curățenie? Au citit oare ”domnii” din fruntea Primăriei Timișoara ce a scris marele nostru compozitor, Ciprian Porumbescu, despre Banatul nostru drag? Despre curățenia care domină fiecare bucățică din acest spațiul nobil și european, fără fițe de UE, ci cu profunzimi de civilizație?
Nu, nu au citit, ei nu citesc nici legile, iar dacă le citesc nu le înțeleg. Se vede cu ochiul liber. Avem legi pentru mediu, împotriva poluării, legi pentru vânzătorii ambulanți, pentru firmele de curățenie, pentru multe alte detalii ale vieții urbane. Nimic din acestea nu se regăsesc în imaginea Timișoarei. Falsul domină acțiunea.
De Ziua Morților, plâng pentru moartea orașului sub mormane de gunoaie. De toate felurile…
