Sediul Societății Timișoara a găzduit, miercuri, o primă întâlnire ante-electorală între Dominic Fritz, liderul USR, și cel mai nou membru al Forța Dreptei, Alin Nica. Scopul discuțiilor e destul de clar pentru toată lumea, cei doi ar urma să facă un tandem pentru a câștiga administrația Timișoarei și cea a județului Timiș, dar cei doi protagoniști amână anunțul oficial și spun că negocierile continuă, că se discută despre un proiect pe termen lung, cu efecte mai largi.
Deocamdată nu s-au luat decizii, întâlnirea are episodul doi chiar joi dimineața, spun cei doi. E vorba de un proiect pe termen lung, nu de orgolii și ambiții, subliniază Dominic Fritz. El spune că această primă întâlnire a fost doar ”un schimb de viziuni pentru ce urmează și politic și administrativ aici, în Timișoara și județul Timiș”.
”Am agreat toate trei partidele care au fost la masă PMP, Forța Dreptei și USR că vom continua în următoarele zile să căutăm această unitate care să se prezinte și pe buletinul de vot ca un tandem puternic pentru Timișoara și Timiș. Am agreat că vom continua mâine dimineață aceste negocieri și le vom extinde și pe restul județului pentru că vrem să oferim peste tot în județ această alternativă de dreaptă. Și dl. președinte Nica, dna. președinte a PMP-ului, Dugulescu și eu suntem toți trei de acord că pericolul pentru Timișoara și pentru Timiș este extraordinar de mare” spune Dominic Fritz.
Chiar dacă nu s-au iubit (politic) în mod special, acum cei doi lideri par să fi ajuns la un numitor comun, probabil împinși de nevoia trecerii cu succes peste aceste alegeri locale.
”Mă bucur că în discuțiile astăzi, Alin Nica și eu am și conturat din nou o viziune comună pentru județul Timiș și pentru Timișoara și suntem hotărâți să dezvoltăm o viziune și un proiect comun și tocmai de aceea nu suntem astăzi într-o situație în care putem să batem palma și să semnăm ceva și vrem să folosim următoarele ore și zile pentru a spune clar timișenilor și timișorenilor care este această viziune de dreaptă pentru județul Timiș, pentru dezvoltare și a zonei periurbane, pentru întărirea zonei metropolitane Timișoara, dar și a zonelor rurale și conexiunile cu Arad, Lugoj și alte orașe din regiune”, conform lui Fritz.
PSD este dușmanul numărul unu, spune acesta, care l-a numit pe Robu candidatul acestui partid.
”Trebuie luată în serios candidatura domnului Robu ca și candidat al PSD-ului. Trebuie luată în serios și încercarea PSD-ului de a ne întoarce la situația anterioară anului 2020, când PSD a fost la putere în județ și tocmai de aceea, pentru că luăm în serios acest pericol, căutăm acuma o variantă cu care putem să mergem împreună în aceste alegeri și suntem convinși că avem o responsabilitate și națională de a transmite un semnal că încercarea PSD-ului depune de a pune mâna pe toată puterea în stat nu va funcționa. Și Timișoara și Timișul se vor opune”, a mai spus liderul USR Timiș.
Timișorenii nu acceptă impuneri de la București, spune Alin Nica. Acum se caută soluții ca oamenii să poată alege soluții de dreapta ”adevărate”.
”Mă bucur și sunt încrezător, mă bucur că am găsit parteneri de luptă în această luptă pe care trebuie să o ducem împotriva revenirii la partidul-stat și și acesta este mesajul pe care Timișoara trebuie să-l transmită după alegerile din 9 iunie, pentru că noi, timișorenii, nu acceptăm astfel de impuneri de la București și ne deranjează acest lucru. Mă bucur că toți am recepționat dorința timișorenilor, a timișenilor, de a sta la masa dialogului și de a găsi aceste soluții pentru a da timișorenilor și timișenilor posibilitatea să aleagă candidați de dreapta atât la Primăria Municipiului Timișoara, cât și la Consiliul Județean și să găsim varianta să ne opunem candidaturilor PSD de la Primărie, respectiv de la Consiliul Județean”; a declarat Nica la ieșirea de la discuții.
Ideile de proiect pe termen lung, respectiv de combatere fermă a PSD sunt și cele promovate de liderul CJ Timiș.
”Avem răspunderea pentru a veni cu un proiect nu doar politic, ci și administrativ pe termen mediu și lung, iar acest lucru ne va ocupa timpul în perioada următoare, astfel încât după aceste discuții să venim eventual cu un proiect concret pentru Timiș și pentru Timișoara și să răspundem așteptărilor. Cetățenii cred că acest pericol al revenirii PSD-ului în în forma de partid-stat nu este neglijabil. Este real. Este mai real ca niciodată, pentru că în spatele așa-zisei lupte împotriva extremismului se se ascunde acest pericol și mai mare al revenirii la totalitarism”, a mai spus Nica.
Deși toată lumea apreciază că Nica va fi candidatul alianței la președinția CJT, se mai discută, ne spune Fritz. Nu e niciun suspans, spune acesta.
Comentarii
comentarii