Acasă Actualitate Decizia Guvernului Dăncilă: Asociaţia Memorialul Revoluţiei rămâne fără sediul de pe strada...

Decizia Guvernului Dăncilă: Asociaţia Memorialul Revoluţiei rămâne fără sediul de pe strada Oituz. Sediul revine la MApN

252
DISTRIBUIȚI

Memorialul Revoluţiei din Timişoara este lăsat fără sediu, după ce Guvernul Dăncilă a decis că sediul Memorialului din campusul Oituz – inaugurat de Memorial cu fast internaţional la primire, în 2011 -, revine la Ministerul Apărării Naţionale. Asociaţia cu acelaşi nume va mai avea drept de folosinţă a spaţiului de pe Oituz cel mult cinci ani, adică, până când noul Muzeu al Revoluţiei Române din Piaţa Libertăţii va fi gata.

Motivarea guvernului ar fi aceea că se va da la schimb acest imobil (către Ministerul Apărării Naţionale) pentru clădirea fostei garnizoane din Piaţa Libertăţii (care a trecut la Ministerul Culturii), unde se va construi Muzeul Revoluţiei Române şi unde Memorialul va fi acceptat ca parte componentă.

Asociaţia Memorialul Revoluţiei de la Timişoara a amenajat un muzeu în acest spaţiu (de pe Oituz cedat de MApN Ministerului Culturii), pentru că fusese evacuată din fosta clădire naţionalizată şi retrocedată între timp proprietarului de drept. Acum, MApN îşi vrea sediul înapoi, pentru că a dat Ministerului Culturii (MC) garnizoana din Piaţa Libertăţii pentru realizarea Muzeului Revoluţiei Române, în care MC va investi, aşa cum promisese recent la Timişoara ministrul Daniel Breaz, “atâta cât va fi necesar, pentru că Timişoara merită acest muzeu”, lucrările de consolidare şi refuncţionalizare urmând să înceapă în această toamnă.

Pentru că Asociaţia Memorialul Revoluţiei are drept de şedere pe Oituz cel mult cinci ani, nu se ştie exact ce se va întâmpla, dacă noul muzeu nu va fi gata la timp sau dacă nu va fi de acord să o primească acolo.

Comentarii

comentarii