De la Revoluția din 1989 și până acum, numărul deținuților politici, desigur, s-a micșorat. Spre marea bucurie a burtoșilor din fosta securitate, spre satisfacția mistificatorilor istoriei. Unii dintre ei, activi în partide politice, sunt standarde și modele pentru cei care sunt capabili să conștientizeze importanța experienței celor trecuți prin detenția comunistă. Alții, mai retrași, au preferat să stea deoparte. Indiferent cum (mai) sunt ei, merită respectul nostru și admirația!
În urmă cu numai câțiva ani, Legea 221 avea să le dea speranța unei mici satisfacții, mai exact a uneia materiale, legea oferind despăgubiri foștilor deținuți sau familiilor lor, ca urmași, dar, suspect de repede, Curtea Constituțională avea să decidă că legea nu e… constituțională! Batjocoriți, umiliți din nou, numărul lor se micșorează pe zi ce trece. Normal, trec anii… Între timp, foștii torționari sunt ”anchetați” pentru acțiunile lor inumane. Halal satisfacție! Și ei mai mor, și ei se mai duc înspre Iadul pentru care s-au pregătit o viață întreagă. Toată lumea a sperat ca USL să fie curajosul care va lua în seamă numeroasele plângeri ale familiilor deținuților politici, dar, din păcate, asta nu s-a petrecut. Este revoltător, semn de slăbiciune, dar și de ignoranță. De ce tac cei care ar trebui să răspundă acestei situații? Lașitate? Incompetență? Ignoranță? Sau, pur și simplu, minciună? Oamenii care și-au sacrificat tinerețea, viața, sănătatea pentru poporul român sunt, mai departe, batjocoriți. Și, din păcate, au rămas atât de puțini! Familiile lor însă nu au cum să uite. Și nici să aștepte un drept ce li se cuvine prin lege. Numai că legea a fost ”procesată” la Curtea Constituțională a lui Băsescu, un prea mare ticălos pentru ca să-i pese. Securitatea lui Băsescu trăiește, nu-i așa? Și, din păcate, face pui în fiecare zi…
