Acasă Actualitate Delegaţie germană la nivel înalt, în România

Delegaţie germană la nivel înalt, în România

126
DISTRIBUIȚI

“Relaţiile româno-germane vor avea  un vârf, săptămâna viitoare,  când va veni o delegaţie germană la nivel foarte înalt”, spune Marius Popovici
Marius Popovici este cel care ţine mereu strânse relaţiile cu Germania şi Austria. Este, de altfel, împuternicitul preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş în relaţiile cu Germania şi Austria, după ce 12 ani a fost vicepreşedinte al CJ Timiş şi a colaborat cu nemţii şi austriecii. “Într-o convorbire telefonică recentă cu deputatul CDU Gunther Krichbaum, şeful comisiei de afaceri europene din parlamentul german, şi prieten, mi-a comunicat că relaţiile româno-germane vor avea  un vârf, săptămâna viitoare,  când va veni o delegaţie germană la nivel foarte înalt, condusă de către vicecancelarul german Guido Westerwelle, care este ministru de Externe al Germaniei şi preşedintele Partidului Liberal din Germania, care vor vizita preşedinţia, pe primul ministru şi pe ministrul de externe – în 24 iunie, la Bucureşti”, a precizat Marius Popovici. De asemenea, . Gunther Krichbaum a lansat o invitaţie şi lui Marius Popovici, vicepreşedinte al BNC PNŢCD, de a-l vizita la Berlin, dar şi preşedintelui interimar PNŢCD, Aurelian Pavelescu.

Comentarii

comentarii