Acasă Actualitate Delgaz Grid derulează o lucrare de investiții care necesită restricționarea circulației, în...

Delgaz Grid derulează o lucrare de investiții care necesită restricționarea circulației, în etape, pe strada Drubeta din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Delgaz Grid derulează în această perioadă o importantă lucrare de investiții la Timișoara care constă în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale pe o lungime de 4,5 kilometri pe străzile Pavlov, Drubeta, Independenței și Memorandului. Investiția, în valoare de peste 2,6 milioane de lei, va duce la îmbunătățirea serviciului de alimentare cu gaze naturale pentru mii de timișoreni din zonă.

Pentru realizarea acestei lucrări, este necesară închiderea circulației pe strada Drubeta, după cum urmează:

  • până la data de 1 aprilie pe tronsonul cuprins între B-dul Liviu Rebreanu și str. Eneas;
  • între 2-15 aprilie pe tronsonul cuprins între str. Eneas și str. Cozia;
  • între 16 aprilie-1 mai pe tronsonul cuprins între str. Cozia și str. Memorandului;
  • între 2 mai-1 iunie pe tronsonul cuprins între str. Memorandului și str. Ciprian Porumbescu.

Delgaz Grid este conștientă de disconfortul produs de aceste lucrări care necesită închiderea temporară a circulației pe anumite străzi și mulțumește locuitorilor municipiului Timișoara pentru înțelegere și sprijin. Compania depune toate eforturile pentru a reduce pe cât posibil disconfortul generat de aceste lucrări de investiții, care vor duce la creșterea calității serviciilor de distribuție a gazelor naturale pentru clienții din zonă.  

Comentarii

comentarii