Acasă Politica Deputaţii PSD de Timiş – împotriva legii graţierii!

Deputaţii PSD de Timiş – împotriva legii graţierii!

DISTRIBUIȚI

puscariePrimul pas pentru legea amnistiei şi graţierii colective a mii de puşcăriaşi din România a fost făcut marţi, când proiectul de lege al lui Mădălin Voicu şi Nicolae Păun a trecut de Camera Deputaţilor. Proiectul de lege prevede amnistia și grațierea pedepselor de până la şase ani.

Avizul va merge la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor și de acolo în plen. Deputaţii PSD de Timiş sunt împotriva acestui proiect de lege. Dacă Sorin Grindeanu nici nu vrea să audă de aşa ceva, colegul său Dorel Covaci spune că, pentru a fi votată, legea are nevoie de multe amendamente.

grindeanuGrindeanu: „Nu voi vota acest proiect, indiferent ce se va întâmpla”

Proiectul legii a fost respins  pe 22 mai, prin vot în plenul Senatului, dupa ce 84 de senatori au votat împotrivă. El a fost trimis la Senat. Dacă proiectul va trece, aproximativ 5.000 de puşcăriaşi vor fi eliberaţi. “Nu sunt de acord cu acest proiect de lege. Nu mi se pare corect. Orice om care a greşit trebuie să plătească. Au mai existat în istorie graţieri în masă, dar nu cred că acum este o perioadă potrivită să se întâmple astfel de lucruri. Eu nu voi vota acest proiect, indiferent ce se va întâmpla”, ne-a declarat deputatul PSD Sorin Grindeanu. Ideea lui Grindeanu este împărtăşită şi de mare parte a deputaţilor PD-L şi PP-DD.

dorel-covaciCovaci caută calea de mijloc

Există unii deputaţi care susţin acest proiect, motivând că o graţiere colectivă nu a mai avut loc în România de 12 ani. În plus, închisorile sunt supraaglomerate, iar costurile cu puşcăriaşii sunt prea mari. „Într-adevăr, este o problemă cu serviciile penitenicare, cu austeritatea bugetară care există, dar, în acelaşi timp, trebuie mare grijă pentru faptele pentru care se graţiază şi se amnistiază. Trebuie păstrată cât de cât o curăţire a vieţii sociale şi a face educaţie celor ce încalcă legile. În forma actuală, nu aş vota, dar cu mai multe amendamente pe lângă, s-ar putea discuta. Poate vom găsi o măsură prin care să împăcăm şi problema de austeritate, dar să nu uităm şi de rolul educativ pe care îl au pedepsele”, ne-a spus deputatul PSD Dorel Covaci. Proiectul de lege prevede ca deţinuţii eliberaţi să îşi execute pedeapsa acasă, sub arest la domiciliu, cu o brăţară de monitorizare. Proiectul prevede amnistia (scapă de cazier şi devin curaţi) celor condamnati la maximum 4 ani de închisoare şi graţierea (sunt eliberaţi, dar rămân vinovaţi) celor închişi până la 6 ani.

Comentarii

comentarii