Acasă Politica Deputatul Horia Cristian a calculat cât costă politicianismul lui Băsescu: 20-30 de...

Deputatul Horia Cristian a calculat cât costă politicianismul lui Băsescu: 20-30 de milioane de euro

DISTRIBUIȚI

5 decembrie horia cristian„Pot să înţeleg, după 9 ani de «domnie» a lui Traian Băsescu, atitudinea sa politicianistă. El se comportă ca un «politician», în sensul peiorativ al acestui cuvânt”, spune parlamentarul de Timiş

Horia Cristian, deputat PNL de Timiş, nu poate accepta poziția declarată a președintelui în privinţa bugetului.

Pot să înțeleg, după 9 ani de «domnie» a lui Traian Băsescu, atitudinea sa politicianistă. El se comportă ca un «politician», în sensul peiorativ al acestui cuvânt. Toate acțiunile sale poartă pecetea războiului total cu cei care nu îi sunt prieteni, dacă are prieteni. Nu văd de ce ar pierde ocazia de a mai da o lovitură adversarilor politici. Chiar dacă această lovitură este fără forță și fără efect asupra adversarilor politici, ci doar asupra propriei sale țări. Traian Băsescu a afirmat că va retrimite la Parlament legea bugetului. E doar o mică șicană la adresa parlamentarilor. Motivul invocat al creșterii accizelor este deja căzut în ridicol. Scăderea costului petrolului (care a început deja sub presiunea identificării de noi zăcăminte exploatabile cu sau fără fracturare hidraulică) va anula creșterea accizei și diferența dată de scăderea costurilor nu va intra exclusiv în buzunarul petroliștilor. Chiar dacă poziția sa privind acciza de 0,07 euro pe litru de carburant se dovedește ridicolă, el se încăpățânează să persiste în această atitudine”, spune Horia Cristian.

„Decizia este exclusiv a guvernului”

Parlamentarul de Timiş spune că guvernul a venit cu acest plan coerent, cu surse de finanțare clare, din fonduri UE și acciza la combustibil și acest plan va deveni lege, astfel încât oricine va fi la guvernare după 2016 va trebui să continue dezvoltarea infrastructurii.

Creșterea accizei nu putea veni într-un moment mai bun economic, când asistăm la scăderea prețului petrolului pe plan internațional, determinată de scăderea cererii, secundară identificarii de noi zăcăminte, exploatabile sau nu prin fracturare hidraulică. Scădera prețului petrolului nu s-ar regăsi în costul benzinei la pompă. Extragerea unui baril de petrol costă în țările arabe 1 USD și în România 1 Euro; prețul de vânzare este de 80 – 100 USD. Profitul se împarte: 156 euro – taxe și accize, 278 euro – încasări ale companiilor petroliere. În aceeași ordine de idei, aceea a împotrivirii, cu orice preţ, față de creșterea accizei, Traian Băsescu refuză să semneze scrisoarea de intenție cu FMI. În esență, fiind un acord internațional ar trebui să poarte și parafa președintelui României, dar fiind un acord pur economic, decizia este exclusiv a guvernului, validată de BNR”, spune deputatul.

Efectele gestului preşedintelui

Ce efecte are gestul președintelui? „Teoretic, niciun efect, acordul cu FMI este al Guvernului și nu al președintelui. Și scrisoarea de intenție este doar o scrisoare de intenție, adică o declarație publică pe care guvernul și-o asumă față de FMI și CE. Practic însă, efectele sunt profunde. România a câștigat în ultimii doi ani încrederea piețelor financiare. Această încredere este girată și de acordul cu FMI, care este ca o notă de bună purtare fiscală macroeconomică. Această încredere a dus la scăderea dobânzii cu care România se împrumută, de la 7,5% în perioada lui Mihai Răzvan Ungureanu, la 2,9% azi. Lipsa acestui acord, existența unei disensiuni între președinție și Guvern va afecta încrederea piețelor financiare. Această neîncredere a apărut ieri, când cursul valutar a crescut la cota cea mai înaltă paritate leu/euro. Fiecare român care are credite în valută sau are o factură de telefonie mobilă va resimți această acțiune a lui Traian Băsescu. Această neîncredere va afecta dobânda de împrumut. O creștere cu 1% a dobânzii va duce la costuri anuale de 20-30 milioane de euro. Bani care nu vor mai fi pentru școli sau drumuri, sănătate sau cultură. Bani pe care îi va resimți fiecare român!Atât costă politicianismul lui Traian Băsescu”, spune Horia Cristian.

Comentarii

comentarii