Acasă Actualitate Deputatul Luminiţa Jivan, șefa PSD Caraş-Severin, la DNA Timișoara, pentru audieri în...

Deputatul Luminiţa Jivan, șefa PSD Caraş-Severin, la DNA Timișoara, pentru audieri în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara

DISTRIBUIȚI

Deputatul Luminiţa Jivan, șefa PSD Caraş-Severin, la audieri în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara

Şefa filialei PSD Caraş- Severin, deputatul Luminiţa Jivan, a sosit, vineri dimineaţă, la sediul DNA Timişoara, pentru a fi audiată de procurori în cazul şpăgilor adunate la DRDP Timişoara şi al banilor care ajungeau la PSD Arad. Sunt aşteptaţi să fie audiaţi şi fostul ministru Răzvan Cuc, dar şi fostul secretar general al PSD, Mihai Fifor.

Preşedintele PSD Caraş- Severin, Luminiţa Jivan a sosit la sediul DNA Timişoara în jurul orei 9.00.

 La intrarea în sediul DNA, Jivan a spus că va răspunde întrebărilor jurnaliştilor după ce va sta de vorba cu procurorii.

UPDATE:

Deputatul PSD  de Caraș Severin Luminiţa Jivan a declarat, vineri, la ieşirea din DNA Timişoara, unde a fost audiat în dosarul şpăgilor încasate de DRDP Timişoara pentru PSD Arad, că are calitatea de martor şi că nu are nicio legătură cu acest dosar.

“Mi s-a adus la cunoştinţă că am calitatea de martor şi probabil aici nu mai am nimic de declarat. Am declarat domnilor procurori ce aveam de declarat în dosarul în care s-a discutat o posibilă influenţă şi în care se povestea de două ori numele meu, dar am dat declaraţii domnilor procurori. Bănuiesc că o să se încheie aici, vedem zilele acestea. Nu am absolut nicio legătură, nu a ajuns absolut nimic în Caraş, am dat declaraţiile deja, nu sunt vinovată cu absolut nimic”, a declarat Jivan.

Sursa: news.ro

Comentarii

comentarii