Acasă Politica Deputatul PSD Gheorghe Ciobanu şi-a deschis cabinet parlamentar la Moraviţa

Deputatul PSD Gheorghe Ciobanu şi-a deschis cabinet parlamentar la Moraviţa

DISTRIBUIȚI

ghita-cabinet

Deputatul PSD Gheorghe Ciobanu a inaugurat joi al doilea cabinet parlamentar de pe colegiul 10 Timiș. După ce anul trecut a deschis un birou parlamentar la Jebel, Ciobanu a decis să-şi respecte o promisiune din campanie şi faţă de locuitorii Moraviţei.

Noul sediu parlamentar este chiar în clădirea Primăriei Moraviţa şi are program de lucru zilnic, de luni până vineri, între orele 8-12. Deputatul Ciobanu va susţine săptămânal audienţe, în fiecare vineri, între orele 10-12. Noul cabinet a fost sfinţit de trei preoţi. La eveniment au participat mai mulţi membri din BPJ al PSD Timiş: de la preşedintele CJT, Titu Bojin, şi vicele Călin Dobra, la deputaţii Cătălin Tiuch şi Petru Andea, secretarul general al PSD Timiş, Marcel Mihoc şi numeroşi primari social-democraţi.

„Pentru mine, întâlnirile cu alegătorii constituie o prioritate, iar fiecare luare de poziţie în Parlament are la bază o consultare prealabilă cu cei ce mi-au acordat votul. Uşile biroului meu din Moraviţa sunt deschise în premanenţă pentru cei care au probleme şi mă gândesc în primul rând la bătrâni. Spirjinul acordat vârstnicilor şi copiilor, alături de susţinerea bisericilor şi proiectelor locale de infrastructură au rămas priorităţile mandatului meu de deputat. În urmă cu un an am deschis biroul din Jebel şi acesta s-a dovedit foarte util pentru cetăţeni. De aceea am decis să merg mai departe şi voi rămâne în continuare alături de oameni”, a spus deputatul PSD de Timiş.

Primarul de Moraviţa, Ioan Fiştea, este încântat că deputatul Ciobanu a ales să-şi deschidă cabinet de parlamentar chiar la primăria din localitate. „În mulţumesc domnului deputat că sloganul din campanie nu a rămas simplu slogan – «Omul faptelor»”.

Comentarii

comentarii