Acasă Actualitate Deschiderea noului an academic 2024 -2025,  la Universitatea de Științele Vieții Timișoara 

Deschiderea noului an academic 2024 -2025,  la Universitatea de Științele Vieții Timișoara 

DISTRIBUIȚI

Deschiderea noului an universitar la Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara un eveniment foarte important pentru studenți, profesori și întreaga comunitate academică va avea loc, luni 30 septembrie, de la ora 10.00, în Aula Magna “Iulian Drăcea” – USVT, din calea Aradului nr. 119.

La emoționanta manifestare vor participa bobocii, dar și studenții consacrați, părinți și autorități locale și județene, dar și invitați speciali.

În vara anului 2005, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara (USAMVBT) a sărbătorit 60 de ani de existența.

În dezvoltarea sa, universitatea a parcurs un drum relativ lung și nu întotdeauna ușor, trecând prin numeroase etape dintre care le amintim pe cele mai importante:

În perioada Dictatului de la Viena, la Timișoara a funcționat timp de 5 ani Facultatea de Agronomie de la Cluj (care, după Legea învătământului din 1938, a fost subordonată Școlii Politehnice timișorene).

Apariția Legii Reformei agrare nr. 187/1945 a constituit un act normativ de referință, punând bazele patrimoniale ale sistemului de agricultură care se va practică în România în perioada 1949 – 1989.

30 iulie 1945 – promulgarea de către Regele Mihai I al României a Legii 617 pentru înfiintarea Facultății de Agronomie, în cadrul Politehnicii din Timișoara, (Monitorul Oficial, 1 august 1945).

“Reforma” agrară din 1948 a însemnat, de fapt, sovietizarea agriculturii românesti, fapt care a modificat fundamental și obiectivele învătământului agronomic.

Între anii 1962-1976, sub conducerea rectorului prof. dr. Iulian Dracea, s-a produs schimbarea substanțială a învătământului agronomic timișorean. Campusul universitar a fost conceput că un complex de clădiri care să reunească, pe același teren, spații de învățământ, laboratoare pentru cercetare științifică, utilități pentru activitatea de microproducție, spații cu destinație socială precum cămine și cantină, terenuri sportive și pentru activități recreative etc. După construirea să, a devenit unul dintre cele mai moderne campusuri universitare din Europa, în perioada respectivă.

După decembrie 1989, au devenit necesare schimbarea concepției cu privire la locul și rolul specialistului în sistemul agroalimentar și redefinirea pieței muncii specialistului agricol.

Prin Ordinul Ministrului învătământului și Științei nr. 4894 din 22.03.1991, denumirea instituției s-a schimbat în Universitatea de Științe Agricole a Banatului Timișoara (USAMVBT), iar în 1995, prin Hotarârea Guvernului României nr.568, în Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara (USAMVBT).

între 1990 – 2004, universitatea a înregistrat un reviriment puternic. în această perioada s-au reamenajat și modernizat majoritatea spațiilor de învatamânt, căminele studențești și cantină, care au dobândit standarde europene.

A fost demarată construcția noilor spații de învățământ pentru Facultatea de Tehnologia Produselor Alimentare și Facultatea de Management Agricol. În toamna anului 2004, cu prilejul deschiderii noului an de învățământ universitar, această nouă construcție a fost dată în folosință parțial. În prezent, această construcție este folosită în totalitate.

Noua denumire este Universitar la Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara

Fosta USAMVB Timișoara și-a schimbat numele! Astfel, din data de 3 august 2022, noua denumire a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” din Timișoara este Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara.

Noua denumire are în vedere Hotărârea de Guvern nr. 976/03.08.2022, pentru modificarea anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr. 369/2021, privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației.

USV are 6 facultăți cu mii de studenți.

Comentarii

comentarii