Acasă Turism Descoperă Budapesta primăvara, cu un concert Mireille Mathieu

Descoperă Budapesta primăvara, cu un concert Mireille Mathieu

DISTRIBUIȚI

budapesta5O excursie la Budapesta cu Agenţia de Turism Ultramarin este, în orice perioadă a anului, o experienţă extraordinară. La doar câteva ore de mers pe autostradă se află un oraş de o frumuseţe incredibilă, cu evenimente şi atracţii pentru toate gusturile.
În această primăvară, un concert de excepție ne va duce din nou în frumoasa capitală maghiară unde va cânta Mireille Mathieu, una dintre cele mai frumoase voci europene. Pentru cei care nu merg la concert, există și alte atracții irezistibile. Considerată una dintre cele mai frumoase capitale europene, cu o arhitectură deosebită, plină de muzee şi obiective turistice, foarte curată şi cu un trafic fluid, Budapesta este superbă în orice moment al anului. Una dintre cele mai frumoase zone ale oraşului este Cetatea Buda, un ansamblu arhitectural desprins parcă dintr-o poveste, cu turnuleţe albe, clădiri istorice şi un muzeu al marţipanului. Puteţi vizita frumoasa Biserică Mathias Rex, unde a fost încoronată Împărăteasa Sissi a Austriei, Bastionul Pescarilor, cu cele şapte turnuleţe reprezentând cele şapte triburi maghiare, puteți admira Statuia Ecvestră a lui Ştefan I, fostul Palat regal – în prezent Galeriile Naţionale, ce găzduieşte cea mai mare colecţie de pictură maghiară, sau puteţi asista la schimbarea gărzii în faţa sediului Preşedinţiei Ungariei. Tot în partea Budei, la înălţime, panorama de la Citadelă este impresionantă, mai ales seara.
De partea cealaltă a Dunării, în Pesta, Basilica Sfântul Ştefan domină de la distanţă prin frumuseţe şi măreţie. Este cea mai specială biserică maghiară, aceasta găzduind de altfel şi mâna regelui Ştefan. Parcul Orăşenesc, Piaţa Eroilor, cu monumentul Milenium, Muzeul de Arte Frumoase, cu excepţionale tablouri ale unor pictori renumiţi, Castelul Huniazilor, Parcul de distracţii, dar şi Grădina Zoo, una dintre cele mai mari şi mai vechi din Europa, sunt obiective ce trebuie neapărat bifate într-o excursie la Budapesta. Cel mai frumos Parlament al Europei poate fi admirat în toată splendoarea sa în timpul unei croaziere pe Dunăre, când veţi descoperi o nouă şi neaşteptată perspectivă asupra oraşului.
Programul complet şi datele de plecare pentru excursiile organizate de Agenţia de turism Ultramarin, dar și pentru excursia dedicată concertului Mireille Mathieu îl găsiți aici.

Comentarii

comentarii