Doamne, ne ajută că avem o limbă pe care o putem modela în fraze metaforice. Doamne, ne ajută că ne lași să ne păstrăm umorul, chiar și atunci când pare nespus de închis orizontul. Întâlnesc oameni în drum care spun, spontan: ”Felicitări pentru alegeri!”, iar eu, nedumerită, răspund: ”Dar nu am candidat!”. Urmează ulterior un lung șir de glume savuroase, legate de mesaje, campanii, politici editoriale. Recunosc, mă amuz cu mare plăcere. Aceasta a fost o mică mărturisire publică!
Dezamăgirea pe care a sădit-o fostul primar, Nicolae Robu, în sufletele și mințile timișorenilor a avut o ”rază de acțiune” atât de evident puternică și concret acoperitoare pe mai multe niveluri de reacții, încât cei care am gândit analitic și am analizat în detalii, am prevăzut rezultatul: Robu avea să piardă alegerile. De departe era evident. Nu mai reiau aici acele teme, deja expuse în sutele de articole, despre narcisism, lipsa de respect față de categorii profesionale, nu mai doresc să reiau ceea ce deja am scris de multe ori, nu mai repetăm temele răului care ne-au dat prea multe… subiecte. Nu! Ne-a stat în destin ”în forță”, dar și noi ne-am despărțit de el, tot ”în forță”. Ne-am lepădat de el ca de răul primordial. Ca de mărul descompus de bacteriile ce creează un rest degradabil. Răul zgomotelor din noapte se va sfârși. Precum și permanenta ironie penibilă că nu am fi schit monahal. Nici măcar nu i se spune așa, dar Nicolae Robu nu are sentimente pentru biserică, în general, așa că nu dezvoltăm pretenții. Umilit de un rezultat zdrobitor în alegeri, de Dominic Fritz, își pune lacheii să amenințe și să calomnieze. Cine este Robu Nicolae, dacă are așa prieteni, degradați moral și psihic? O altă ieșire din robie este lepădarea de Sanda Greblă, supranumită în primărie ”doamna primăriță”, care ne-ar putea povesti liniștită despre niște terase și baruri din centrul orașului, nu-i așa? Dar și despre niște terenuri, nu?
Ne mai lepădăm de niște consilieri personali, care habar nu aveau de oraș, de grandoarea și forța Timișoarei, nu cunoșteau străzile, nici problemele orașului, dar erau city-manageri, negociatori cu diferite companii. Trist.
Nu ne putem lepăda, din păcate, de datoriile mari pe care le are Primăria Timișoara față de firme ce au executat lucrări, nici de numărul imens de ciori pe care nu le-a stârpit primăria, și care întunecă cerul Timișoarei, nu ne putem lepăda (încă) de trotuarele hidoase, realizate prin încălcarea normelor și a legilor, dar ne putem bucura la gândul că și asta se va întâmpla într-o zi.
Cred că Nicolae Robu încă nu realizează ce i s-a întâmplat.
S-a supraestimat, supraevaluat, s-a crezut chiar viitorul președinte al României, așa cum mai mulți martori din grupul său afirmă. Doamne, ne ferește!
Deasupra tuturor analizelor de orice fel, un fapt este clar. Timișorenii sunt bucuroși și relaxați, surâzători, optimiști și detașați. Au învins! Nu am mai văzut o așa mare bucurie de la Revoluția din Timișoara!
