De cele mai multe ori, în ultimii ani, aproape toţi, noi, cei din generaţia care a avut câte o uliţă a copilăriei, câte un gând rătăcit pe străzile anilor în care, vorba nu – ştiu – cui, nu mai aveam depresii infantile, nici atac de panică, nici ambulanţe SMURD, nici multe alte spaime, ne amintim cu drag de Crăciun cu zăpadă, de Moş cu saloane de zahăr brun, de sanie uitată în podul casei bunicilor, de mirosul merelor coapte pe „şpohert” (pentru cine ştie ce înseamnă asta). Ultimii ani, din acest punct de vedere, au fost mai săraci în senzaţii „de iarnă”, dar mult mai plini, altfel: stres, alergare, obsesii, grija zilei de mâine, spectacole sinistre şi politice, gălăgie „în direct”, emisiuni proaste, vedete false, politruci agramaţi şi ţâfnoşi, dezamăgiri în lanţ. Ultimul an chiar a bătut recordul la prostie. Guverne penibile, sărăcie, datorii, bănci în derivă, o campanie electorală – campioană la vulgaritate şi minciună, o Românie divizată şi epuizată. În această vreme, adică exact atunci când „marii campioni ai ştirilor” din România transmit ştiri „excelente” despre soţii de fotbalişti, buze de fiţe, valize de bani, miniştri complexaţi, hoţi promovaţi la rang de specialişti, exact atunci, în lume se petrec lucruri cu adevărat importante. Spre exemplu, oamenii de ştiinţă se îngrijorează de vulcanii care redevin activi, de desprinderile gheţarilor din Groenlanda, de schimbările climaterice, de posibila răsturnare a polilor, de viruşii ce pot genera un război cu umanitatea, de alte şi alte probleme, cu adevărat importante pentru omenire. Aceste fenomene, care ne vor afecta viaţa, indiferent de ţara sau continentul pe care trăim acum, aceste fenomene care sunt incredibil de aproape nouă, nu au nicio legătură cu meschinăria maşinăriei politice, nici cu toate averile materiale din lume. Au legătură cu Dumnezeu şi Lumea din care facem parte. Şi pe care, cu neruşinare, o ignorăm. În această situaţie, Crăciunul nostru, chiar dacă este mai sărac faţă de alţi ani, mai modest, mai urâţit de politica devoratoare de energii, este, din nou, Crăciunul care va trece. Şi, cu el, viaţa noastră, în vreme ce avem senzaţia că spunând „La mulţi ani!”, ei, anii, chiar vor fi în favoarea noastră. Crăciunul acesta are ceva deosebit: ne-a adus, cică, un nou guvern, rezultatul unui nou preşedinte, rezultat, şi el, după o nouă campanie electorală, cea mai plină de „seisme, explozii vulcanice şi desprinderi de gheţari”, după modelul cataclismelor aşteptate. Să fie un dar sau o pedeapsă? Numai Bunul Dumnezeu ştie. Dacă este să plătim încă o dată pentru „defectul de a fi român”, atunci, să plătim. Dar Crăciunul nu are nicio vină. Ne-a adus şi zăpadă multă, măcar să ştim aluneca, fără să cădem. Ar fi păcat.
