Motto „Mai avem un maimuțoi, pe care îl cheamă Lucian Ionescu. Este inspector la Direcția de Drumuri Caraș-Severin, angajat din 2005. De foarte multă vreme ne dă lecții. I-am atras atenția colegial lui Silviu Hurduzeu să-l tempereze pe acest maimuțoi, care ar trebui să-și vadă de drumurile județene”, Nelu Popa, primarul Reșiței, la conferința de presă din 28 ianuarie 2019.
O caracteristică a majorității inșilor cățărați în funcții de conducere în tânăra noastră Românie este că se îmbolnăvesc de fudulie. Spus în termeni ceva mai științifici, social-politici, devin bolnavi de hybris: beția puterii îi face să se simtă deasupra celorlalți cetățeni, consideră că tot ce fac ei și numai ei este bine, nu mai acceptă decât laude din partea celorlalți, eventual, asemenea lupului moralist, își fac, din când în când, un fel de autocritică. Obișnuiți ca în jurul lor să fie numai indivizi cu ”da șefu”, ”să trăiți șefu”, în gură și pe limbă, conducătorii bolnavi de putere și aflați la putere nu acceptă nici un fel de critică, mai ales acea critică care se referă la chestiuni reale imputabile lor. Întotdeauna este de vină altcineva, adică șeful care l-a precedat, străinul care ne vrea răul, condițiile naturale nefavorabile, fatalitatea pur și simplu, dar niciodată el, cel ajuns conducător, de ”unitate”, de instituție, de direcție, de inspectorat, de comună, de oraș, județ, de țară. Cu aroganța puterii în cap, mai ales dacă au parte de ea pentru o perioadă ceva mai îndelungată, devin intoleranți la orice observație făcută de oricine care nu este de acord cu ce fac domniile lor, de la înălțimea funcțiilor pe care le ocupă, oricât ar vrea ei să nu fie așa, vremelnic și nu pe viață. Cu cât sunt mai prost crescuți, mai puțin educați și mai sălbatici din fire, cu atât se manifestă mai primitiv față de cetățenii care consideră normal să le spună adevărul, să îi mai și critice, atunci când este cazul. Consider că mai ales persoanele alese de cetățeni în fruntea unei comunități, sau care fac parte din echipa acestora, ar trebui să fie receptive la critici, observații. Un conducător nu trebuie lăudat, omagiat, pentru că face parte din ”fișa postului” ca treburile de care răspunde să le facă bine, spre folosul celor care l-au votat. Și aceștia, dacă alesul își face treaba, îl vor vota din nou! Dacă merită! Iar posteritatea, mare sau mică, locală, națională, sau universală, îl va pomeni după faptele sale, după ce a lăsat în urmă, dacă a lăsat ceva. Dar un conducător trebuie criticat, ori de câte ori greșește, pe timpul exercitării mandatului de conducere! Sunt reguli de bun simț, elementare în orice democrație, care sunt acceptate de către cei care doresc să conducă!
Au învățat liderii României postcomuniste acest adevăr elementar? De la ”măi animalule” al domnului președinte Ion Iliescu în anii ’90, la ”țigancă împuțită”, a mai recentului președinte al României, domnul Traian Băsescu (este drept, spus în cadru intim), până la trivialele expresii cvasizilnice a multor politicieni români fruntași, spuse pe la toate tembeliziunile, un lanț de aroganță agresivă și primitivă îi leagă pe mai toți ”șefii” României de azi și de ieri, atunci când sunt deranjați, iritați de critici.
Mârlănia pe care a comis-o domnul primar al Reșiței, la o conferință de presă despre starea proastă a drumurilor din oraș, făcând un opozant ”maimuțoi” și amenințându-l voalat, referitor la funcția pe care o ocupă într-o altă instituție, afirmând că l-a atenționat, (nu-i așa, ca de la șef la șef!?), pe conducătorul acesteia în legătură cu el, este cea mai recentă tristă dovadă a modului în care înțeleg unii dintre conducătorii comunităților noastre să își ”exercite mandatul”, adică intolerant la critici și agresiv.
De hybris în formă majoră poate a suferit la noi doar Nicolae Ceaușescu, care ne-a arătat ce înseamnă să ți se urce complet puterea la cap, repercusiunile asupra poporului fiind catastrofale. O formă aparte a acestui sindrom al puterii politice a avut-o domnul Radu Mazăre, primarul Constanței, care a dovedit, prin mascaradele de carnavaluri în care imita personaje istorice majore din istoria lumii, o stupefiantă și originală formă, trist amuzantă, de hybris.
Forma minoră a hybris-ului o au acei lideri, acei primari contemporani din România, care, bolnavi de fudulie, sunt doar niște mârlani agresivi. Vai și amar de orașele care au un astfel de primar!
