Acasă Actualitate Detalii șocante despre masacrul de la școala din Belgrad. Elevul care și-a...

Detalii șocante despre masacrul de la școala din Belgrad. Elevul care și-a ucis 8 colegi și un paznic făcuse lista cu o lună în urmă. Atacatorul este fiul unui medic celebru

DISTRIBUIȚI

Detalii șocante ies la iveală după masacrul comis de un elev în vârstă de 14 ani într-o școală din Belgrad. Adolescentul făcuse o listă a victimelor cu o lună înainte, iar atacul s-a derulat după un plan care includea si faptul că, la final, autorul urma să se predea de bună-voie. Între timp a fost arestat și tatăl băiatului.

Elevul de clasa a VII-a a sunat chiar el la poliție să anunțe masacrul, după care i-a așteptat pe oamenii legii să-l aresteze, în curtea școlii, au transmis autorităţile într-o conferinţă de presă, relatează cotidianul Bliț.

Șeful Poliţiei din Belgrad, a anunţat numele adolescentului, într-o conferință de presă în timpul cărei a arătat și lista întocmită de acesta, cu numele copiilor pe care plănuia să îi ucidă. Minorul de 14 ani a sunat apoi la poliţie la ora 8:42 şi a spus că şi-a ucis colegii. El a fost găsit şi arestat în curtea instituţiei.

Presa sârbă informează că băiatul este fiul lui Vladimir Kecmanovici, radiolog celebru în țara vecină, care provine dintr-o familie de intelectuali. Adolescentul ar proveni din prima lui căsătorie. Băiatul ar fi furat arma de la tatăl său, care e colecționar de arme.

Există speculații că atacatorul se afla sub influența narcoticelor.

Ministrul Sănătăţii, Danița Grujicici, care este de profesie medic, a anunţat că unul dintre răniţi, o fată, care a fost împuşcată în cap, este în stare critică şi a subliniat că este nevoie acum de mult sprijin psihologic pentru supravieţuitori, martori, părinţi.

Ministrul Educaţiei, Marko Rujici, a anunţat că a fost luată decizia de a declara trei zile de doliu, între 5 şi 7 mai.

Cursurile au fost anulate în toate școlile din Belgrad miercuri după-amiază, iar joi dimineață vor începe cu un minut de reculegere.

Și președintele Uniunii Europene, Charles Michel, a transmis condoleanțe familiilor și întregului popor sârb.

Comentarii

comentarii