Acasă Eveniment Deținut evadat de la un punct de lucru din Timișoara, capturat după...

Deținut evadat de la un punct de lucru din Timișoara, capturat după mai puțin de două ore

DISTRIBUIȚI

Duminică, 19.05.2024, în jurul orei 11.15 s-a constatat că deţinutul SZENDERSZKI MIHALY, în vârstă de 54 de ani, condamnat definitiv la 9 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice, clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru exterior, fără supraveghere, situat pe strada Otto Rudolf din Timișoara.

În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

”Menționăm că părăsirea fără autorizare a locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani. Deținutul a fost prins, după mai puțin de două ore de la constatarea evadării”, spune comisar șef de poliție penitenciară Ramona BANĂ.

”Vă informăm că deţinutul SZENDERSZKI MIHALY care, astăzi, 19.05.2024, a părăsit punctul de lucru exterior, fără supraveghere (strada Otto Rudolf, Timișoara), a fost identificat și capturat, în jurul orei 13.00, în localitatea Timișoara, strada Budai Deleanu, jud Timiș, de către o echipă de căutare constituită din polițiști de penitenciare, angajați ai Penitenciarului Timișoara.

  În legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. De asemenea, pentru deținut se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se  vor dispune măsurile legale. Având în vedere că fapta săvârșită este asimilată evadării, reiterăm că aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Pe această cale, Penitenciarul Timișoara transmite mulțumirile sale atât personalului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiș, celorlalte structuri de apărare națională, precum și polițiștilor de penitenciare aflați la fața locului, pentru profesionalismul și operativitatea de care au dat dovadă în vederea soluționării cu succes a incidentului.

Facem precizarea că astfel de evenimente produse de persoane private de libertate fac parte din activitatea curentă a polițiștilor de penitenciare, atât în desfășurarea misiunilor operative de pază, escortare, supraveghere în interiorul locului de deținere, cât și în alte locații în care sunt angrenați deținuți aflați în custodia sistemului penitenciar”, a declarat comisar șef de poliție penitenciară Ramona BANĂ.

Comentarii

comentarii