Acasă Administraţie Dezastrul continuă la Colterm: furnizorii tradiționali de cărbune nu mai sunt plătiți....

Dezastrul continuă la Colterm: furnizorii tradiționali de cărbune nu mai sunt plătiți. Dacă nu se rezolvă problema, la iarnă ar putea fi probleme cu stocurile

DISTRIBUIȚI

În ultima vreme, compania locală de termoficare din Timișoara, Colterm, a avut mai multe probleme. Cea mai mare a fost amenda de 21 de milioane de euro primită la finalul lunii mai din partea Administrației Fondului de Mediu pentru lipsa a peste 200.000 de certificate verzi care să compenseze poluarea produsă în 2020. Până la 30 aprilie, termenul pentru achiziționarea acestora, fuseseră cumpărate numai 70.000 dintre cele peste 270.000 necesare.

Dificultățile nu s-ar opri aici și, din câte ne spun surse din cadrul companiei, la iarnă Coltermul ar putea să nu aibă destul cărbune în stoc. O astfel de situație a fost întâlnită și în decembrie 2020, când timișorenii abonați ai Colterm riscau să rămână fără căldură și fără apă caldă. Atunci, anunțau reprezentanții prefecturii, problemele cele mai mari erau legate de livrarea de gaze și a fost nevoie de o intervenție de la nivel central pentru rezolvarea situației.

La finalul lunii ianuarie, a trecut la conducerea companiei Bogdan Nanu, fostul director general Emil Șerpe, „din motive de ordin personal”, cerând să fie făcut doar adjunct. Nanu ar fi trebuit să salveze compania de la insolvență printr-un concordat preventiv. Nu au trecut două săptămâni și Fritz anunța că acesta și-a înaintat demisia, după ce în spațiul public a apărut informația că, în primii de activitate profesională, Nanu ar fi comis infracțiuni financiare, pentru care avea și o condamnare penală. A mai trecut o săptămână, iar pe 18 februarie, Colterm anunța că are un nou direct interimar, în persoana lui Petre Florinel Nenu, fost coordonator de activitate la CET Sud. Între timp, și licitația pentru firma de consultanță care să ducă la bun sfârșit concordatul a eșuat, după o contestație la procedură.

Acum, spun sursele noastre, nu se știe exact din ce motive, actualul director ar fi decis să nu mai plătească furnizorii tradiționali de cărbune ai Colterm. Drept consecință, cele două firme, Complexul Energetic Oltenia (CEO) și AMV Style, ar fi oprit livrările. O a treia firmă, Redolaj din Oradea, își realiza transportul prin compania AMV, însă a fost nevoită să încheie o nouă înțelegere, cu alt furnizor al Colterm, Movistar.

De altfel, firma AMV Style, potrivit Pandurul.ro, a câștigat un proces în instanță, în urma căruia Colterm este obligată să îi plătească o factură de 1,5 milioane de lei care, cu penalități, ar putea ajunge până la 2,9 milioane de lei. Decizia nu este, însă, definitivă. Potrivit portalului instanțelor de judecată, între firma de termoficare și furnizor există, începând cu 2020, mai multe procese care au fie pe una, fie pe cealaltă drept reclamantă. În mai toate cazurile, câștig de cauză a avut furnizorul. Într-un astfel de dosar, judecat în primă instanță în noiembrie 2020, Tribunalul Timiș a decis înființarea unui sechestru asigurator pe bunurile companiei, până la recuperarea datoriei de 6,5 milioane de lei. Alte termene de judecată între cele două companii, în alte spețe, sunt programate pe 16 iunie și pe 20 septembrie.

În această iarnă, Colterm a avut înțelegeri cu șase furnizori de cărbune: CEO, AMV, Redolaj, Balcan Spring, Movistar și Explo Mining Coal. În total, a fost contractată o cantitate de 481.000 de tone. Din total, 181.000 de tone erau contractate numai cu primii doi furnizori, cei tradiționali. În sezonul de iarnă 2020-2021, până pe 8 aprilie, CEO a livrat 43.056 de tone (din 78.000), iar AMV a livrat 28.824 de tone (din 103.000). În total, în sezonul 2020-2021, cei șase furnizori au livrat 207.384 de tone.

Prețul cel mai mare pe tona de cărbune (86 de lei/tonă) este plătit către CEO, iar cel mai mic (69 de lei/tonă) către Movistar. Cum aici nu sunt luate în calcul transportul și puterea calorică de referință, prețul total ar varia între 65,71 (Movistar) și 72,90 (AMV și Redolaj) lei/Gcal.

Vă reamintim că joi, 3 iunie, a avut loc și o percheziție la sediul Colterm. Din ce au confirmat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, controlul a avut loc într-un dosar în care se este vizată „și o posibilă infracțiune de delapidare”, însă fără a exista momentan suspecți. Din informațiile noastre, ar fi vorba de un contract de la începutul anului 2020 pentru vânzarea de fier vechi în care s-a ridicat, de la CET Sud, condusă la acea vreme de Petre Florinel Nenu, o cantitate mai mare decât cea prevăzută. Diferența ar proveni de la anumite echipamente vechi „uitate” care ar fi trebuit scoase din inventar.

Comentarii

comentarii