Evenimentul a durat în jur de două ore şi nu a fost lipsit de momente hilare. Studenţii şi dascălii s-au simţit, poate, cel mai bine, într-o Aula Magna, mai plină ca niciodată şi au gustat înţepăturile între cei patru candidaţi la funcţia de primar al Timişoarei.
“Copiii spun lucruri trăsnite” cu Adi Orza
Dezbaterea a început cu întârziere. Propagandiştii ţărănişti au fost cei mai activi. În frunte cu consilierul local Corado Toader, aceştia au împânzit Aula Magna a UVT cu broşuri cu Adrian Orza. Robu nu a venit la dezbatere, în schimb a fost prezent Coriolan Gârboni, care şi-a anunţat retragerea din cursă printr-un mail trasnsmis de staff-ul de campanie chiar în timpul dezbaterii de la UVT. Gârboni a spus deschis că îl susţine pe Nicolae Robu la Primăria Timişoara şi pe Constantin Ostaficiuc la CJT. Imediat i-a sărit ţandăra lui Ion Răducanu, cel mai constant în răspunsuri dintre candidaţii prezenţi la UVT. “Îmi pare rău că prietenul meu Gârboni face pe agentul electoral pentru candidatul care lipsește și vrea să ne vânture ideea independenței. El nu este independent, altfel nu-şi vindea voturile unei struţo-cămile”, a comentat, acid, Răducanu. Gârboni i-a întors-o rapid. “Struțo-cămila e guvernul pe care îl sprijiniți. Eu susţin pe cine vreau, sunt independent, fac ce vor mușchii mei. Voi, UNPR, sprijiniți guvernul”, a replicat Gârboni. Directorul filarmonicii s-a enervat crunt pe Orza, care îl tot întrerupea. „Lasă-mă, domnule, să vorbesc și eu”, i-a spus Gârboni lui Orza. Viceprimarul ţărănist al Timişoarei s-a trezit, la un moment dat, vorbind şi a dat o replică ce a stârnit hohote de râs. „Copiii spun lucruri trăsnite este o emisiune care pălește în fața unor candidați”. Cel mai paşnic dintre toţi candidaţii, pedelistul Gheorghe Nodiţi, nu a intrat în clinciuri. Nodiţi a părut foarte absent la dezbatere, la fel cum a fost, în mare parte, şi în campania electorală.
Comentarii
comentarii