Acasă Eveniment Dezbatere privind noua formulă de finanţare pentru reabilitarea termică a clădirilor

Dezbatere privind noua formulă de finanţare pentru reabilitarea termică a clădirilor

DISTRIBUIȚI

În jur de 100 de reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari din Timişoara au participat, vineri, 3 decembrie, în Sala de Consilliu a Primăriei Timişoara, la dezbaterea organizată de ABplus Events şi FALT pe marginea programului de reabilitare termică în noile condiţii legislative şi financiare aduse de Ordonanţa de Urgenţă nr. 69/2010 a Guvernului. Noutăţile sunt că asociaţiile de proprietari pot contracta un credit de la cele două bănci agreate de guvern în program – CEC Bank şi BCR – pentru a efectua unele lucrări de reabilitare termică a clădirii.

Creditul se poate lua pe maxim 5 ani şi poate asigura maxim 90% din suma necesară reabilitării. Avantajul este că asociaţiile plătesc doar creditul efectiv, întrucât dobânda este suportată de guvern, iar creditul este garantat de Fondul de Garantare al Creditelor pentru IMM-uri. Principala condiţie pentru participarea la program sunt ca imobilul să fie construit până în anul 2000. 
„Noul act normativ nu este un program propriu-zis, este o nouă prevedere pentru a încuraja reabilitarea termică, pentru a economisi energia şi implicit a proteja mediul. Ordonanţa 69/2010 este actul normativ prin care asociaţiile de proprietari pot obţine credite în condiţii avantajoase, pe o perioadă de până la cinci ani. Băncile acordă anumite facilităţi acestor asociaţii. Pot fi rebilitate termic blocuri de locuinţe sau locuinţe individuale construite şi recepţionate până în anul 2000. După cum s-a văzur, se pare că interes există. Asociaţiile de proprietari vor avea în primul controlul execuţiei lucrărilor, îşi pot numi diriginţi de şantier să urmărească lucrările, pot negocia cu firmele de construcţii pentru executarea lucrărilor. Actul normativ prevede ca toate materialele să fie agrementate tehnic, actul normativ protejează asociaţiile pentru că firmele trebuie să fie capabile să poată executa lucrările. Banii vor fi viraţi pe măsură ce sunt executate lucrările. De asemenea, s-a prevăzut în actul normativ ca perioada maximă de execuţie a lucrărilor să fie de şase luni, astfel încât să nu apară întârzieri în execuţie şi să fie probleme. Asociaţiile de proprietari se poat înscrie şi de mâine în program. Una din condiţii ar fi ca totuşi să aibă un proiect, un audit energetic în baza căruia specialistul să spună ce lucrări sunt de executat. În asociaţiei, proprietarii pot hotărî măsură cu măsură, îşi pot angaja primul credit pentru o anumită măsură, face proiectul şi cu acesta, băncile pot asigura consultanţă pentru obţinerea creditului şi desemnarea constructorului”, a declarat Aurelia Simion, secretar de stat în cadrul Direcţiei Tehnice în Construcţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei
„Dacă este doar în această formă, actul normativ nu ajută prea mult asociaţiile de locatari, pentru că sunt câteva condiţii greu de îndeplinit, în special cea conform căreia nu trebuie să existe restanţieri mai mult de două luni în perioada de evaluare. Sper că prezenţa Ministerului Dezvoltării astăzi în sală, motiv pentru care şi noi am fost coautori ai acestei întâlniri, va duce la minister şi la guvern un mesaj nou, că trebuie îmbunătăţită această legislaţie şi propunerile care le-am făcut poate ar face mai accesibil programul de reabilitare. Mă refer la reducerea TVA-ului sau scutirea de TVA, scutirea de la plata impozitului pe mai mulţi ani de zile pentru asociaţii, acestea ar fi câteva lucruri care, poate, pe lângă efortul cetăţeanului, un efort al primăriei şi un efort al guvernului ar duce la îmbunătăţirea lucrurilor. La ora actuală, din câte ştiu eu, nicio asociaţie de proprietari din Timişoara nu a accesat acest program, şi din cauza condiţiilor care sunt. Poate dacă pe viitor vin şi alte măsuri în afară de autorizaţia care se eliberează gratuit şi certificatul de urbanism, pentru că acelea nu ne încălzesc prea mult pentru că sumele alea, ca şi pondere, nu au mare importanţă în bugetul familie, ci chestiunile care vi le-am enumerat anterior”, a spus Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara (FALT).
Finanţarea
„În cadrul acestui proiect, Program TermoSistem asistă asociaţiile de locatari pentru a găsi cea mai bunp şi eficientă soluţie în acelaşi timp pentru derularea programului de reabilitare termică în condiţiile Ordonanţei 69/2010. Una dintre problemele cele mai grave este aceea de a găsi soluţii pentru finanţarea cotei de participare a asociaţiilor de proprietari, 10%, la întregul proiect. În acest sens, Deko Professional şi firmele de construcţii care colaborează cu aceasta au structurat reduceri de preţuri în aşa fel încât asociaţiile de proprietari să poată accesa în condiţii bune programul guvernamental. Totodată, Program TermoSistem asistă asociaţiile de proprietari în scopul obţinerii documentaţiei tehnice şi a auditului energetic, precum şi a negocierii celor mai bune condiţii cu furnizorii de servicii. (…) Beneficiarii vor beneficia astfel de o reducerea de 10%, ei vor plăti concret costuri reduse la auditul energetic, la expertiza tehnică şi apoi ratele pe 90% din valoarea proiectului, parte finanţată prin programul guvernamental de reabilitare termică”, a declarat Florian Gheorghe, reprezentant Program TermoSistem, managerul de proiect în cadrul parteneriatului Deko Professional – CEC Bank – BCR.
„BCR oferă practic acum o soluţie completă pentru reabilitarea termică, în urma parteneriatului semnat. Noi venim cu oferirea creditului, care beneficiază de o dobândă subvenţionată integral de stat, iar membrii asociaţiei de locatari sau proprietarii caselor unifamiliale care vor să beneficieze de programul de reabilitare termică beneficiază din partea Deko Professional de managementul întregii activităţi, inclusiv de materialele necesare.(…) Se pot adresa pentru acest program toate asociaţiile de locatari care sunt constituite conform legii, de asemenea beneficiază de program şi persoanele fizice, în calitate de proprietari ai locuinţelor unifamiliale. (…) Conform legii, creditele sunt garantate integral de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, acele fidejusiuni prevăzute în normă, urmând ca acele persoane care nu-şi vor plăti ratele aferente creditelor să urmeze cursul legal conform ordonanţei. (…) Din punct de vedere al BCR, convenţia semnată cu fondul naţional de garantare prevede că toate creditele sunt garantate de fond”, a declarat Adrian Les, coordonator regional microintreprinderi pe Regiunea nord-vest BCR.
 „Condiţiile de participare în program sunt cele convenite cu Ministerul de Finanţe. Suma maximă acordată este de 1.850 de euro pe cameră în cazul asociaţiilor de proprietari, respectiv 7.400 de euro în cazul clădirilor individuale. Suma pare mare, dar nu este obligatoriu să se angajeze integral acest credit. Însă dacă facem o simplă simulare, la un credit de 3.000 de euro, pe timp de 5 ani, ar fi aproximativ 600 de euro pe an, deci 50 de euro pe lună, adică în jur de 215 lei pe lună, ceea ce este suportabil şi de către un pensionar. (…) Ne-am alăturat parteneriatului pentru că ştiţi că misiunea CEC-ului este de a asigura finanţarea tuturor activităţilor care cresc PIB-ul, care adaugă valoare. Ca urmare, ne implicăm în toate iniţiativele guvernamentale care sunt strategige pentru dezvoltarea României şi considerăm că îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, scăderea costurilor cu încălzirea, îmbunătăţirea condiţiilor ecologice în care trăim şi să nu risipim sunt nişte obiective cât se poate de importante pentru orice cetăţean al acestui glob, nu doar al României” , a explicat Marcel Tolomey, directorul sucursalei CEC Bank Timişoara.
 

 

Comentarii

comentarii