Acasă Eveniment Dezinteres la vârf pentru Olimpiada Naţională de Chimie

Dezinteres la vârf pentru Olimpiada Naţională de Chimie

DISTRIBUIȚI

Scurtcircuit de comunicare la Inspectoratul Şcolar Timiş…
Socotită una dintre cele mai costisitoare olimpiade, Olimpiada Naţională de Chimie de la Timişoara este ţinută în umbră chiar de către organizatori. Monica Seviciu, inspectorul şcolar de fizică – chimie din cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş, omul care ar trebui să se ocupe de organizarea competiţiei de la Timişoara, nu cunoaşte programul întrecerii, nu ştie când vor fi afişate rezultatele şi nici alte detalii. Cei mai buni 400 de elevi chimişti din România s-au întrecut, timp de trei zile, la Timişoara. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a deschis olimpiada din capitala Banatului.

Monica Seviciu: „Am fost aşa de ocupată încât nu ştiu nici rezultatele”

Principalul responsabil de Olimpiada Naţională de Chimie de la Timişoara, Monica Seviciu, nu cunoaşte mare lucru despre evenimentul pe care ar trebui să-l coordoneze. „Nu pot să vă spun absolut nimic, ieri am fost aşa de ocupată încât nu ştiu nici rezultatele. Sunt organizatoarea olimpiadei, dar eu nu sunt în comisie şi nu ştiu absolut nimic. Rezulatele vor fi afişate, nu ştiu însă când se vor afişa”, ne-a declarat, telefonic, Monica Seviciu, inspectorul şcolar de fizică – chimie din cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş. Cu o zi înainte de afişarea rezulatelor, Marin Popescu, inspectorul şcolar general de Timiş, ţinea pumnii strânşi celor 20 de elevi din judeţ, ce participau la olimpiada de chimie. Subalterna sa Monica Seviciu nu a avut timp nici măcar să reţină programul olimpiadei de care este responsabilă. Olimpiada de chimie a început luni, la Colegiul Naţional Bănăţean, cu proba teoretică. Marţi, elevii de clasele VIII-XII au concurat în patru locaţii diferite, la probele practice. Primele rezulate trebuiau să fie afişate miercuri, 2 februarie, când se puteau depune şi contestaţiile. Joi, 3 februarie, a avut loc selecţia lotului lărgit al echipei României de chimie.

Una dintre cele mai scumpe olimpiade

Premierea câştigătorilor va avea loc pe 5 februarie, de la ora 10, la Colegiul Naţional de Arte „Ion Vidu” din Timişoara. 20 de elevi din Timiş au participat la întrecerea celor mai buni chimişti din România, desfăşurată în oraşul de pe Bega. Organizarea olimpiadei naţionale de la Timişoara a presuspus costuri extrem de mari. O parte din bani, 40.000 de lei, au venit de la CJT. Organizatorii nu au putut vehicula nici măcar o cifră aproximativă a costului olimpiadei. A fost însă una dintre cele mai scumpe din ţară, deoarce s-au făcut mari cheltuili pentru proba practică, unde trebuiau procurate foarte multe substanţe.

 

Comentarii

comentarii