Acasă Politica Dilema listelor electorale: Buldogi și Jokeri, la Timișoara?

Dilema listelor electorale: Buldogi și Jokeri, la Timișoara?

DISTRIBUIȚI

blaga”Eu cu cine votez?” – rămâne veșnica întrebare a turmentatului lui Caragiale, a turmentaților și obnubilaților din viețile noastre. Rămâne, până la urmă, o întrebare a tuturor. Lista PNL de la Timișoara, posibilă și ajustată, cu nume cunoscute, dar și cu nume  ce sună a strigătul disperării, este lansată, așa cum se știe, de  președintele PNL, Nicolae Robu, pe  internet. Reacțiile previzibile nu mai sunt o mirare! Vasile  Blaga pe locul I la Senat, urmat, ipotetic, de Alin Popoviciu, acest personaj mascat, acest  joker al Elenei Udrea, acest admirator zgomotos al  lui Băsescu, distrugătorul normalității din politica  românească, atât cât mai era.

ALIN POPOVICIU
Acești pdl-iști  din noul PNL ar putea fi pe primele locuri? NU! Eu, personal, nu cred asta! Este bine- cunoscută  revolta liberalilor, la pierderea  CJT. Este, de asemenea, bine- cunoscută veselia din tabăra PSD, la alcătuirea unei astfel de liste, care, dacă ar fi reală, ar produce  cutremurul final în PNL Timiș, prea încercat de trădări și trișări pdl-iste. Dar și de cele securistoide! Cred mai departe că domnul Robu are nevoie de  argumente finale împotriva impostorului de Alin Popoviciu, cercetat ( încă) de DNA, dar și împotriva lui Blaga. Cred că are nevoie de argumentul opiniei publice, care, evident, este în procent majoritar împotriva  celor două mumii  ale politicii românești, și  că va avea o șansă uriașă să scape de explicații față de ei! Cine ar mai putea comenta, dacă lumea nu-i va vrea? Dorește cineva să asiste la actul suicidal, public, al  unui grup din noul PNL? Nu cred! Așa că, după modelul istoric și biblic al lui Ponțiu Pilat, se spală mâinile în văzul lumii. Și gata! Cine dorește să-i mai pună pe listă, iată, va suporta  blestemul celor din piața publică, peste generații.
Dorește cineva  asta? Nu cred! Buldogii și Jokerii de prost gust își vor vedea de drum. Aha! Există și amenințări  penibile de plecare spre alte partide, alături  de unii primari. Iată, șantaj la microfon,  o emisiune  de prost gust!
Pe lista pentru Camera Deputaților nu mai este Dan Popa! Pe această listă, de pe FB. Aha…Poate domnul Dan Popa și-a dat seama că acele criterii de integritate, cerute de PNL, se vor fi verificând, iar unele liste ale CNSAS s-ar putea să aibă  ceva de spus….
”C-o fi una, c-o fi alta, ce e scris și pentru noi…”
PNL are liste, are  oameni, unii de mare valoare, care nu sunt pe liste, are încă multe de pătimit. Și PNȚ – CD a pătimit, din păcate. Speram ca ultimul partid istoric din România  să scape  de întunecimea  securistă. Nu este așa, din păcate. E greu! Tare greu! Ei sunt printre noi!
Mai sper în abilitatea și inteligența celor care nu au făcut pact cu diavolul!

Comentarii

comentarii