Acasă Politica Dimitrie Muscă din Arad militează pentru înființarea partidului agricultorilor

Dimitrie Muscă din Arad militează pentru înființarea partidului agricultorilor

DISTRIBUIȚI

Dimitrie Muscă din Curtici, județul Arad, a venit cu ideea ca fermierii din România să se unească urgent într-un partid politic al agricultorilor pentru a-și apăra interesele în parlament și a sta la masa deciziilor alături de guvernanți atunci când li se decide soarta.

De ce este nevoie de un partid al agricultorilor?

Muscă a explicat cum ar trebui să funcționeze noua formație politică și de ce fermierii trebuie să fie uniți: ”Noi, cei din agricultură, dar și cei care trăiesc pe lângă noi la sate, suntem ca și morți, nu existăm pentru guvern și pentru mediul politic. De aceea este obligatoriu să construim un partid al agricultorilor, dar vreau să se înțeleagă bine că nu eu vreau să fiu șeful acestui partid, fiindcă nici nu am timp, dar nici nu îmi pot permite. Am alte lucruri de făcut! Gândiți-vă că, dacă toți fermierii mici sau mari se vor uni și vor reuși să creeze un program realist și eficient, acesta îi va putea reprezenta pe cei din agricultură. Avem datoria de onoare să alegem spuma dintre noi, pe cei care sunt demni, care sunt onești, curajoși și de calitate morală pentru a ne conduce”.

Dimitrie Muscă a prezentat și marea miză politică a partidului fermierilor: ”Prin urmare, trebuie să ajungem ca nicio guvernare să nu poată activa și să își pună în aplicare programele politice fără aportul fermierilor, așa cum guvernul actual nu poate exista fără votul UDMR. Noi suntem talpa țării, suntem cei care punem mâncare de trei ori pe zi poporului. Sigur că este greu, dar trebuie să facem acest partid. Domnilor, globalizarea care vine ca un tăvălug pe pământ nu iartă pe nimeni, de aceea trebuie să fim uniți să putem rezista. Se cumpără și se vând fabrici, companii mari sau mici. Nu o să reziste cel care are 10-20 de ha și nici nu va reuși să scoată un profit. De aceea trebuie să se alăture acestui partid al agricultorilor și toți cei de la sat, pentru a veni și cei de la oraș, fiindcă ei vor înțelege ce importantă este agricultura și agricultorul român care le pune hrana cea de toate zilele pe masă.”.

”Suntem niște slugarnici…!”

Fermierul din Curtici consideră că trebuie spuse lucrurilor pe nume, fiindcă demult cuțitul a ajuns la osul fermierilor și nimic nu s-a întâmplat, iar umilința a devenit prea mare! Muscă este unul dintre crescătorii de animale care a avut pierderi foarte mari din cauza pestei porcine africane. El a trebuit să omoare 22.460 de porci cu o genetică performantă, cu sporuri de 1,2 kg pe zi. În plus, Muscă este revoltat și de situația aberantă în care a ajuns agricultura românească, iar guvernanții dau vina pe Bruxelles.

”De ce am ajuns ca în școli să dăm elevilor lapte din Ungaria, la pungă sau la pahar? De ce fructele și merele sunt aduse din Polonia sau din alte țări și sunt date copiilor să le mănânce? Unii o să spună că nu am avut ce face, așa am primit lecțiile de la Bruxelles. Domnilor, vă întreb: Avem responsabilitatea a ceea ce facem sau nu avem? În această situație spun că nu avem, suntem niște slugarnici. Sunt român și afirm cu tărie că mă doare că noi cumpărăm laptele din Ungaria sau merele din Polonia să le dăm elevilor noștri în școli!  Culmea e că acest lapte e mai ieftin decât cel românesc!”

Muscă a amintit și de o altă situația aberantă cu care se confruntă agricultura românească: importul masiv de carne: ”I-am spus domnului Oros că acum ne confruntăm cu cea mai neagră perioadă din agricultura României! Nu am făcut niciun progres. S-au tăiat subvenții pe animale, pe legume și pe altele. Când ajungi să imporți 80% din carnea de porc, să aduci din import laptele sau pâinea sau chiflele congelate și să le dai românilor, meriți să stai pe asemenea scaun? Eu i le-am spus argumentat!

Motorina s-a scumpit peste un leu pe litru, curentul peste 100 lei pe megawatt, îngrășămintele s-au scumpit cu 60%, de aici urmează toate celelalte. Vă dați seama că fermierii mici nu își vor mai permite să cumpere îngrășăminte și automat asta va duce la scăderea producției? Sunt multe aspecte pe care trebuie să le semnalăm pentru a vedea ce putem face și să găsim soluții să le rezolvăm”, este revolta lui Dimitrie Muscă.

 

Comentarii

comentarii