Acasă Cultura Din bezna gratiilor, la Paris! – lansare inedită de carte, la Humanitas...

Din bezna gratiilor, la Paris! – lansare inedită de carte, la Humanitas Timișoara

188
DISTRIBUIȚI

Editura Humanitas Timișoara – str. Episcop Augustin Pacha nr. 6, intrare din str. Eugeniu de Savoya – vă invită joi, 13 iunie, de la ora 18.00, la lansarea volumului „La început a fost sfârșitul. Dictatura roșie la București” de Adriana Georgescu.

Traducere de Micaela Ghiţescu.

Cu acest prilej, vor vorbi despre carte și evenimente Smaranda Vultur (antropolog, membră a Comisiei prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România), Vasile Docea (istoric, profesor la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării). Moderator va fi Melania Cincea, jurnalistă.

Adriana Georgescu avea 25 de ani în 1945, când a fost arestată de comuniști și supusă torturii. Era șefa de cabinet a generalului Rădescu, ultimul prim-ministru dinainte de instaurarea regimului impus de sovietici. A devenit victima primului proces politic orchestrat de omul-șobolan, Nicolski. Și-a scris cartea la Paris, unde reușise să fugă în 1948. Aceasta este prima mărturie a unui deținut politic dintr-o țară aflată dincolo de Cortina de Fier.

„Ajunsă la primele experienţe de închisoare şi tortură, Adriana punea stiloul jos. Era ca un prag peste care nu putea trece. Începea să tremure. Din tot corpul. Îi clănţăneau dinţii. (Tremuratul acesta o va însoţi de-a lungul vieţii, e prezentul ei veşnic.) Îi mai dădeam un ceai. Deschideam fereastra ce dădea pe acoperişurile Parisului. Dar ea se afla, mai departe, în bezna bucureşteană a gratiilor. Înainte de a relua scrisul, povestea, tremurând mai departe, tot ce nu putea să aştearnă pe hârtie. Apoi, încetul cu încetul, se potolea şi scria chinuit, zgârcită cu epitetele, aluziv, inomabilul. Filele acelea, imediat ce le transcrisesem în franceză, le arunca direct în foc, parcă în arderea lor s-ar fi putut consuma şi trecutul. Hârtia se prefăcea în scrum, nu însă şi povara”, explic Monica Lovinescu.



Comentarii

comentarii