Acasă Cultura Din paradis în era glaciară! „Tragedia omului”, la Teatrului Maghiar Timișoara

Din paradis în era glaciară! „Tragedia omului”, la Teatrului Maghiar Timișoara

DISTRIBUIȚI

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara readuce pe scenă, vineri, 6 decembrie, de la ora 17 și ora 20 în Sala Mare, „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete, după capodopera lui Madách Imre, o dramă filosofică monumentală care explorează condiția umană și sensul vieții.

După izgonirea din Paradis, Adam, însoțit de Lucifer, pornește într-o călătorie simbolică prin istoria omenirii, dezvăluind profunzimile sufletului uman, la granița dintre decadență și evoluție. Omul părăsește Paradisul și trece prin Egiptul antic, Grecia, Roma, Imperiul Bizantin, Paris, Marea Britanie, era glacială și viitor – iar Purcărete îi ghidează pe spectatori printr-o incursiune în timp, migălos construită cu ajutorul scenografului Dragoș Buhagiar și a compozitorului Vasile Șirli.

Deși publicată în secolul al XIX-lea, „Tragedia omului” își păstrează prospețimea, iar mesajul său rămâne valabil – „toate-s vechi și nouă toate”.

Distribuția impresionantă îi aduce pe scenă pe: Aszalos Géza, Balázs Attila, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Éder Enikő, Erdős Bálint, Hegyi Kincső, Karsai Dóra, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lőrincz Rita, Lukács-György Szilárd, Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Mihály Csongor, Molnos András Csaba, Tokai Andrea, Vajda Boróka, Vass Richárd, Tar Mónika, pentru a oferi un spectacol de o profundă încărcătură simbolică și artistică.

Spectacolul beneficiază de traducere prin supratitrare în limbile română și engleză.

Biletele pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Teatrului Maghiar (strada Alba Iulia nr. 2), de luni până vineri între 13.00 și 19.00, precum și cu două ore înainte de spectacol. De asemenea, puteți lua bilete de la Timisoara Souvenir Station (str. Alba Iulia nr. 2) Lu-Vi 9.30-19 & S-D 11-18, sau online, accesând https://ticket.tm-t.ro/ro.

Comentarii

comentarii