Acasă Actualitate Dinu Buhăianu, luptător cu merite deosebite în Revoluția de la Timișoara: ”La...

Dinu Buhăianu, luptător cu merite deosebite în Revoluția de la Timișoara: ”La 30 de ani mă simt neîmplinit!”

DISTRIBUIȚI

Asociația ALTAR a organizat duminică, 15 decembrie 2019, în sala Revoluției a Consiliul Județean Timiș, o amplă dezbatere națională „30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989”.

La eveniment au fost invitaţi reprezentanții asociațiilor de revoluționari, ai autorităților locale și județene, ai vieții sociale, culturale și politice, dar și reprezentanții universităților din Timișoara, Cluj, București și din alte orașe din România.

Cu acest prilej, s-a pus în dezbatere raportul din visele și obiectivele revoluției din 1989 și rezultatele concrete, după 30 de ani. Ce a fost și ce a ajuns România?

Dinu Buhăianu, luptător cu merite deosebite și cetățean de onoare al Timișoarei.

”După 30 de ani care au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989 mă simt neîmplinit, fiindcă aşa a dorit sistemul şi toate guvernele care s-au perindat la conducerea țării ca luptătorii care au avut curajul să înfrunte gloanțele în acel frumos decembrie din 1989 să rămână neîmpliniți și ignorați.

Aceasta este starea mea de spirit și a celor mai mulți colegi ai mei – noi care am avut curajul să sfidăm dictatura și fosta Securitate și ne-am ridicat la luptă și prin gestul nostru am atras întreagă societate românească după noi spre libertate.

Nu am crezut că politicul să ducă țara în stadiul grav în care ne aflăm acum. Sunt foarte nemulțumit nu numi pentru statutul luptătorilor în revoluție, ci și pentru situația tineretului, a pensionarilor și a comunității în general. Politicienii să își bage mințile în cap și să se uite la cei care au murit în 1989, dar mai ales la cei care încă mai sunt în viață”,

Conisceac Vasile Mircea, luptător cu merite deosebite și arestat în decembrie 1989, cetățean de onoare al Timișoarei.

”Ce-am visat noi în decembrie 1989 și cu ce ne-am ales acum după 30 de ani? Este o îmbunătățire, dar nu este ceea ce am visat noi atunci. Suntem foarte nemulțumiți de cei care ne conduc, fiindcă se gândesc numai la ei. Luptătorii în revoluție au fost ignorați și sunt în continuare ignorați. Atunci toți eram frați și ne îmbrățișam, atunci a fost o unitate și o mare solidaritate. Acum nu mai e așa ceva”.

Virgil Hosu, președintele ALTAR

”Am vrut să facem această dezbatere, fiindcă credem că mai avem pași importanți de făcut pentru implementarea visurilor revoluției din decembrie 1989 și a democrației autentice. România la 30 de ani mai are multe de împlinit, dar nu putem neglija două obiective foarte importante făcute: intrarea în Uniunea Europeană și în NATO, totuși mai avem  multe lucruri importante de făcut pentru democratizarea societății românești”.

Constantin Corneanu, director științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

”România la 30 de ani este o țară mult schimbată, față de ceea ce era în decembrie 1989, o țară unde oamenii au învățat din mers alfabetul democrației, unde oamenii caută să își împlinească visele.

Există lumini și umbre, sunt 30 de ani în care am căutat să ne înțelegem pe noi, dar și pe ceilalți din jurul nostru și să trăim împreună cu bune și cu rele. În această perioadă, România a reușit să îndeplinească două proiecte strategice importante: intrarea în Uniunea Europeană și în NATO, fapte care a schimbat total destinul țării.

Trebuie să spunem că există un regret în ceea ce privește ideea alegerilor, în sensul că, dacă în decembrie 1989 s-a dorit alegeri libere, la 30 de ani, procentul populației care participă la alegeri este mult prea mic, ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri pe toți, dar mai ales pe clasa politică. Asta înseamnă că cetățenii nu sunt de acord cu modul în care se face politică, dar dacă vrei să îți îndeplinești visele trebuie să participi la alegeri și la viața politică într-un fel sau altul.”

”Majoritatea covârșitoare a clasei politice și a exponenților elitei culturale mediatizate a determinat prin acțiunile lor accentuarea mizeriei economice și morale în România postcomunistă. Obiectivul major al globalismului care lovește și România – occidentalizarea – este transformarea popoarelor europene într-o masă amorfă, deznaționalizată, dezcreștinată și dezumanizată.

Acceptarea fără rezerve de către România a directivelor dictate de oculta elitistă occidentală conduce la deznaționalizare. Pasivitatea politică a intelectualilor onești favorizează ascensiunea și menținerea lichelelor în vârful piramidei sociale, care sunt în mod direct responsabili de mizeria materială și morală din România de azi”, spune Gheorghe Cionoiu, opozant al regimului comunist, participant la evenimentele din 1989, președintele asociației Mișcarea pentru Apărarea Familiei și Mediului.

De la ora 17.00, timișorenii sunt invitați la Marşul Libertăţii – pe traseul Piaţa Maria – Piaţa Victoriei şi depunere de candele pe scările Catedralei Mitropolitane în memoria eroilor martiri (Omagiu pentru cei căzuţi în decembrie 1989 ) – Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei.

Comentarii

comentarii