Acasă Actualitate Distribuirea laptelui praf în luna august

Distribuirea laptelui praf în luna august

DISTRIBUIȚI

Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei anunţă că distribuirea laptelui praf în luna august se va face perioada 25-31 august. Surogatul se distribuie pe strada Platanilor nr. 2 (intrarea prin spatele grădiniţei nr.31), după următorul program: Luni,  Miercuri şi Vineri: 08.30 – 13.00 şi Marţi, Joi:   8.30-13.00 şi 15.00-17.00. Actele necesare pentru ridicarea laptelui praf sunt: Actul de identitate al unui părinte; Certificatul de naştere al copilului ; Reţetă dublă eliberată de medicul de familie, numai pentru luna în curs. Laptele neridicat într-o lună nu se reportează în luna următoare. Relaţii suplimentare se pot obţine direct la sediul Serviciului pentru Protecţia Copilului şi Familiei din str.Platanilor nr.2, tel.214572. Persoană de contact  pentru Municipiul Timişoara – Cifor Claudia-Monia.

Comentarii

comentarii