Acasă Economic DNA a trimis în judecată şapte persoane în cazul Radisson, pentru un...

DNA a trimis în judecată şapte persoane în cazul Radisson, pentru un prejudiciu de 3 milioane de euro

DISTRIBUIȚI

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis, marţi, în judecată, şapte persoane, dintre care două în stare de arest, în dosarul Radisson, în care aproximativ 100 de persoane au fost înşelate cu peste 3 milioane de euro.
Potrivit sursei citate, cele şapte persoane trimise marţi în judecată sunt Andreas Nadasdz, asociat şi administrator al firmelor SC Radisson Invest SRL, SC Celebrity Group SRL, SC Radisson Investment Group SRL şi SC Flat Invest SRL, Ciprian Nistor, asociat la SC Radisson Invest SRL şi Radisson Investment Group SRL, precum şi Dumitru Cojocariu, asociat la SC Radisson Invest SRL, Ionel Olari, comisar şef al Gărzii Financiare Timiş, Răzvan Ionuţ Olari, fiul comisarului de la Garda Financiară Timiş, Gheorghe Stanciu şi Dumitru Mareş.
Procurorii DNA arată în comunicatul remis marţi că Andreas Nadasdy, trimis în judecată în stare de arest, este acuzat de patru infracţiuni de înşelăciune în convenţii, dintre care trei cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, în timp ce Ciprian Nistor, şi el judecat în stare de arest, este acuzat de trei infracţiuni de înşelăciune în convenţii, dintre care două infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave, comise în formă continuată, a infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată şi a infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.
Pe de altă parte, Dumitru Cojocaru este acuzat, şi el, de trei infracţiuni de înşelăciune în convenţii, dintre care două infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave, comise în formă continuată, comisarul de la Garda Financiară Timiş Ionel Olari va fi judecat pentru luare de mită în formă continuată, iar fiul său pentru complicitate la luare de mită, în formă continuată. Celelalte două persoane trimise în judecată în dosar, respectiv Gheorghe Stanciu şi Dumitru Mareş sunt acuzate de procurori de mărturie mincinoasă. â
În rechizitoriul întocmit în dosar, procurorii au reţinut că în perioada februarie 2005 – ianuarie 2008, Andreas Nadasdy, Ciprian Nistor şi Dumitru Cojocariu, în calitate de administrator, respectiv asociaţi la societăţile comerciale menţionate mai sus şi pretinzând că sunt dezvoltători imobiliari, au indus şi menţinut în eroare un mare număr de persoane cu prilejul încheierii şi executării a 109 contracte având ca obiect construcţia şi vânzarea unor apartamente în Timişoara. Inculpaţii au produs persoanelor înşelate un prejudiciu în valoare totală de 2.963.827 de euro, reprezentând sumele de bani încasate cu titlu de plată integrală sau avans din preţul de vânzare – cumpărare a locuinţelor contractate, potrivit comunicatului DNA.
Prin acelaşi mecanism infracţional, susţin procurorii, în cursul anului 2005, Nadasdy, în calitate de asociat şi administrator la SC Celebrity Group SRL, a indus şi menţinut în eroare, prin folosirea unor mijloace frauduloase şi în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, mai multe persoane cu prilejul încheierii şi, respectiv, executării a şapte contracte având ca obiect construcţia şi vânzarea unor apartamente în Timişoara. Andreas Nadasdy a cauzat persoanelor înşelate o pagubă reprezentând echivalentul a 109.700 de euro.
Pe de altă parte, la data de 31 iulie 2008, acelaşi Andreas Nadsdy, în calitate de asociat şi administrator la SC Flat Invest SRL, împreună cu inculpaţii Ciprian Nistor şi Dumitru Cojocariu, a indus şi menţinut în eroare, prin folosirea unor mijloace frauduloase şi în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, două persoane cu prilejul încheierii şi, respectiv, executării unui contract având ca obiect construcţia şi vânzarea unui apartament pe un teren din Bucureşti. Cele două persoane au fost înşelate cu suma de 25.000 de euro.
În plus, se arată în comunicatul DNA, în perioada 2006 – noiembrie 2007, Ionel Olari, în calitate de comisar şef al Gărzii Financiare – Secţia Timiş, a primit de la Ciprian Nistor, în mod repetat, atât direct, cât şi prin intermediul fiului său, Răzvan Olari, foloase în sumă totală de 54.890,03 de lei, reprezentând contravaloarea unor excursii în străinătate, respectiv, a încasat eşalonat suma de 38.500 de lei, în baza unui contract fictiv de publicitate. În schimbul mitei, inculpatul Ionel Olari nu a verificat activitatea desfăşurată de SC Radisson Invest SRL, SC Radisson Investment Group SRL şi SC Radisson Building SRL, neaplicând sancţiuni reprezentanţilor acestor agenţi economici, acte care făceau parte din  îndatoririle de serviciu ale inculpatului.
De asemenea, susţin procurorii DNA, la datele de 7 martie 2005, 23 iunie 2005 şi 20 octombrie 2005, Ciprian Nistor, în vederea dobândirii calităţii de asociat la SC Celebrity Construct SRL, SC Celebrity Invest SRL, SC Radisson Investment Group SRL şi SC Radisson Invest SRL, a declarat necorespunzător adevărului că nu are antecedente penale şi că nu a fost condamnat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni, înscrisurile fiind folosite ulterior de către susnumit la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în scopul menţionat. În realitate, Nistor fusese condamnat definitiv prin două sentinţe penale.
Audiat în calitate de martor, inculpatul Gheorghe Stanciu a făcut afirmaţii mincinoase, susţinând că, în prezenţa sa, inculpatul Ionel Olari i-ar fi dat lui Ciprian Nistor suma de 3.000 – 3.500 de euro, reprezentând contravaloarea unui pachet turistic pentru deplasarea în Franţa, se mai arată în rechizitoriu.
De asemenea, audiat tot în calitate de martor, inculpatul Dumitru Mareş a dat declaraţii mincinoase, susţinând că, în prezenţa sa, inculpatul Răzvan Olari i-ar fi dat lui Ciprian Nistor suma de aproximativ 7.000 lei, pentru efectuarea unei excursii în Thailanda.
În vederea recuperării sumelor reprezentând obiectul infracţiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asupra unui imobil deţinut în coproprietate de către inculpatul Ionel Olari, până la concurenţa sumei de 11.269,27 de lei, precum şi asupra unui imobil deţinut în proprietate de inculpatul Răzvan Olari, până la concurenţa sumei de 43.620,76 de lei.
Faţă de Nadasdy şi Nistor, Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea succesivă a măsurii arestării preventive, până la data de 3 aprilie 2010, ei fiind arestaţi încă din 7 octombrie 2009.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti, potrivit comunicatului DNA.
Sursa: NewsIn

Comentarii

comentarii