Acasă National DNA cere aviz pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam

DNA cere aviz pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam

DISTRIBUIȚI

Direcţia Naţională Anticorupţie cere pentru arestarea preventivă a deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul privind suspiciuni de corupţie legate de atribuirea unor mari suprafeţe de teren forestier.
Potrivit DNA, Viorel Hrebenciuc este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, iar Ioan Adam de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă. Cei doi sunt urmăriţi penal, iar acţiunea penală în cazul lor a fost pusă în mişcare.
Procurorii susţin că, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam au săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
“În acest sens, trebuie avută în vedere modalitatea săvârşirii faptelor şi rezonanţa acestora, precum şi urmarea produsă, privită atât din perspectiva valorii prejudiciului, cât şi prin limitarea severă a fondului forestier aflat în administrarea statului, astfel încât luarea măsurii preventive este necesară pentru a elimina temerea că organele judiciare nu reacţionează eficient împotriva unor persoane învinuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită. Cercetarea unor asemenea persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere poziţia inculpaţilor şi natura faptelor de care sunt acuzaţi”, a arătat DNA, într-un comunicat de presă.

Comentarii

comentarii