Acasă Eveniment Doi adolescenți au fost loviţi de fulger în zona Pasul Vâlcan

Doi adolescenți au fost loviţi de fulger în zona Pasul Vâlcan

DISTRIBUIȚI

Doi tineri au fost loviţi de fulger astăzi, în zona Pasul Vâlcan, una dintre cele mai faimoase destinaţii turistice din judeţul Hunedoara. Este vorba despre o fată în vârstă de 17 de ani şi un băiat de 14 ani.

În urmă cu puțin timp, prin intermediul numărului unic de urgență 112 a fost anunțat faptul că două persoane au fost lovite de fulger, în zona Pasului Vâlcan.

După alertarea forțelor și ajungerea acestora (SMURD Vulcan și SAJ) la fața locului, s-au găsit două persoane conștiente, una dintre acestea, o tânără în vârstă de 17 de ani primind îngrijiri medicale de specialitate la locul evenimentului și fiind mai apoi transportată la spitalul din Petroșani de către echipajul SAJ.

Cealaltă persoană, un băiat în vârstă de 14 ani, nu a necesitat îngrijiri medicale.

Tânara de 17 ani a suferit arsuri de gradul 1 si 2 pe aproximativ 30 % din suprafata corpului şi va fi transferată la spitalul din Hunedoara.

Cei doi se aflau cu un grup mai mare de turiști.

Comentarii

comentarii