Acasă Actualitate Doi bolnavi de coronavirus din evidențele pentru județul Arad au dispărut din...

Doi bolnavi de coronavirus din evidențele pentru județul Arad au dispărut din statistici

DISTRIBUIȚI

Ultimul buletin informativ emis de Grupul de Comunicare Strategică arată că în ultimele 24 de ore, coronavirusul încetinește. Au fost efectuate în ultimele 24 de ore un număr de 10.181 teste, fiind depistate 127 noi cazuri de îmbolnăvire. Interesant este că statistica pentru județul Arad arată cu 2 cazuri de îmbolnăvire mai puțin decât la raportarea precedentă: în timp ce în ultimele zile la Arad au fost înregistrate 696, apoi 697 cazuri, astăzi în buletinul informativ apar doar 695 cazuri, ceea ce din nou ridică semne de întrebare privind acuratețea datelor raportate oficial privind impactul coronavirusului în România.

Până astăzi, 22 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.712 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1159 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 127 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 200 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.968 de  persoane. Alte 48.643 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 352.647 de teste.

Comentarii

comentarii