Acasă Actualitate Doi investitori canadieni de origine română regretă că s-au întors în țară

Doi investitori canadieni de origine română regretă că s-au întors în țară

DISTRIBUIȚI

Emilia și Alexandru Seghinas au investit la Poiana Mărului, în Caraș-Severin, sute de mii de dolari, dar se luptă în continuare cu mentalitățile românești Alexandru Seghinas a fost unul dintre milioanele de români nemulțumiți de un un regim autoritar și opresiv. Spre deosebire de alții, care au plecat capul și și-au văzut de viețile lor în România acelor ani, Puiu, așa cum îi spun apropiații, n-a mai răbdat și a fugit în Italia. A luat și el calea exilului forțat, cu sentimentul devastator, dar și izbăvitor, totodată, că pleacă pentru totodeauna, lăsând în urmă un stat în care simțeai că te sufoci. Puiu a urmat traseul ”normal” al românilor fugiți peste graniță: mai întâi Iugoslavia – care părea atunci  pentru români întruchiparea occidentului – apoi Italia. A stat un an în lagăr în Peninsulă, dar, explică el, lagăr e impropriu spus, pentru că existau condiții decente și cine dorea să muncească putea chiar să facă bani frumoși. Nu s-a speriat de muncă, povestește Alexandru Seghinas, în exclusivitate pentru ZIUA de Vest și la un moment dat era mulțumit de banii pe care-i câștiga. Italia era însă doar o anticameră pentru ceea ce urma. Visul oricărui emigrant: Canada! Puiu și un grup de cunoscuți din lagăr doreau să ajungă în Canada. Au țintit zona franceză, Quebec în speță, arie care se dovedea prietenoasă cu emigranții. Din păcate sau poate din fericire era o perioadă de vacanță pentru autoritățile care se ocupau de primirea emigranților, așa că s-au îndreptat sprea Ontario, zona de influență engleză a Canadei.
”Puteam să rămân undeva în occidentul european, povestește Puiu, dar voiam să ajung cât mai departe de România. Oricum, canadienii ne-au dat masă, casă, un an de zile ne-au plătiti chiria, transportul, tot. Puteam lucra în acel prim an doar 20 de ore pe lună, dar la fel de bine puteai să nu lucrezi nimic pentru că ei te ajutau să te integrezi”.
În Canada, noua sa patrie, a început să se adapteze. A muncit, apoi și-a deschis propria afacere. N-a fost ușor, dar canadienii sunt printre cei mai deschiși în ce privește străinii. Regulile însă sunt reguli, iar aplicarea aproape fanatică a legilor face din acest stat unul extrem de sigur, curat și civilizat. Și așa s-au scurs 30 de ani. După 30 de ani, Alexandru Seghinas vorbește românește perfect, chiar dacă folosește unele simpatice cuvinte în engleză intrate, inevitabil, în vocabularul de zi de cu zi.

Statul român – tată vitreg

Puiu s-a cunoscut, ulterior, în 1990, cu Emilia, cea care urma să-i devină soție. Împreună au trei copii, fiecare realizat pe plan familial și social. Acum au chiar și nepoți, deși ei înșiși nu sunt deloc în vârstă. Emilia Seghinas se află de 21 de ani în Canada. Și ea, alături de soțul ei, au dublă cetățenie: canadiană și română. Este, din păcate, foarte dezamăgită de ceea ce se întâmplă în România. Cei doi au venit în 2005 la Poiana Mărului, rustica stațiune (deși neoficială) a Caraș-Severinului, aflată în munte, la 17 kilometri de Oțelu Roșu, unde au investit sute de mii de dolari în turism. Sigur, cu tot concertul mioritic de probleme. Terenuri, taxe, inconfort cât cuprinde. 
”Eu mi-aș fi dorit sa mă reîntorc definitiv în România, ne spune Emilia, dar aici, din păcate, nu există stabilitate. Muncim practic pentru taxe, sunt prea multe taxe pe care eu nu le înțeleg. În Canada acolo sunt două taxe mari și late: provinciale și federale. Cât despre atenții, acolo nu poți da nici o floare cuiva. Cum am ajuns să venim să investim în România? Urmăream pe TVR Internaţional o emisiune, Afaceri de success parcă se numea. Urmăream interesați și bucuroși că lucrurile păreau să meargă în România, românii de bună credință din afara granițelor erau chemați să investească în țară. Așa că în 2005 ne-am decis, eu și soțul meu, să investim în România. Am venit astfel la Poiana Mărului, o zonă mirifică, dar numai din punct de vedere geografic, din păcate. Știți ce e culmea, însă? Ce ne doare cel mai tare? Avem dublă cetățenie, deci suntem și cetățeni români în egală măsură, suntem investitori, oferim locuri de muncă, plătim taxe și, cu toate astea, la fiecare 90 de zile trebuie să ieșim din țară! Mai mult, conform noilor prevederi trebuie să mergem în Canada, nu e sufficient să trecem granița românească. N-am știut asta inițial și când am trecut vama în Ungaria am fost opriți ca niște infractori! Ne-am simțit penibil, vă dați seama. Iar biletele de avion sunt scumpe – 1.200 – 1.400 de dolari, iar dacă dorești la urgență trec de 2.000 de dolari de persoană.”

”Ce, vă credeți în Canada?”

Soții Seghinas își propuseseră să realizeze un teren de camping în Poiana Mărului, pe o suprafață de 12.000 de metri.
”Când am întrebat autoritățile locale de utilități, povestește Emilia, s-au uitat la noi de parcă eram picați din Lună: ce, vă credeți în Canada?, ne-au întrebat. Păi, dacă oamenii gândesc și vorbesc așa când o să mai ajungem din urmă un stat precum Canada sau altele dezvoltate? Uitați-vă… în Poiană nu există un punct medical, nu avem un centru de informare turistică, nici măcar poșta nu ajunge până aici. Deși această zonă putea produce foarte mulți bani. Nu avem un punct medical aici. De ce să nu existe un centru de informare turistică, un punct de pază. Poiana putea produce mulţi bani. Totul depinde, însă, de aleșii comunei Zăvoi, de care aparține administrativ Poiana Mărului. Dar aici fiecare ales se implică pentru interesul lui, unde are el o casă sau altele de acest fel. Nu gândesc global și nici în perspectivă. Noi, în Canada, n-am avut concedii ca să facem ceva. Aici se stă, se fumează, se vorbește la telefon, e ciudat cât de mult vorbește lumea la telefon. În Canada nici acum nu au oamenii atâtea telefoane mobile sau laptopuri. Soacra mea locuiește în Oțelu-Roșu, eu am fost fascinată de frumusețea locurilor când am venit aici în vizită, mi-am dorit să ne retragem la batrânețe aici, dar nu mai suntem siguri că vrem asta.”
Puiu Seghinas, dezamăgit la rândul lui, spune că nu s-ar mai repatria. Oamenii se sustrag aici de la taxe, au observat cei doi soți, dacă ar putea să nu dea niciun bănuț statului ar fi fericiți. În România oamenii se fac în continuare că muncesc. În Canada există trei pauze în timpul programului de opt ore, dar numai două dintre ele sunt plătite. Cea de-a treia ți se scade din salariu. 
”Facilitatea turistică pe care o administrăm noi aici costă 3.300 de lei pe lună numai întreținerea. La început am avut mentalitatea din Canada cu constructorii. Greșeală! Nu ni s-au dus la capăt lucrările, devizele n-au fost inițial în regulă. Dacă mă întrebați ce aș reproșa eu statului roman, v-aș spune că, în primul rând, am fi fericiți să ni se dea voie să stăm aici. A apărut acum posibilitatea unui permis de ședere care prelungește puțin perioada de 90 de zile, dar nu e o soluție. Suntem tratați ca niște copii vitregi!”
 

Comentarii

comentarii