Acasă Actualitate Doi laureaţi Nobel la UVT

Doi laureaţi Nobel la UVT

407
DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest Timişoara va fi în data de 31 mai, ora 10.00, mai gazda unui eveniment unic în cetatea noastră, oferind Titlul de Doctor Honoris Causa Scientiarium pentru doi laureaţi ai Premiului Nobel.

“Doi laureaţi ai Premiului Nobel, o singură ceremonie. Recunoaşterea şi promovarea excelenţei este unul dintre demersurile constante ale UVT. În acest context, avem deosebita plăcere de a aduce în faţa dumneavoastră, într-o premieră absolută pentru oraşul nostru, doi laureaţi ai Premiului Nobel. Ceremonia de acordare a Titlului de Doctor Honoris Causa Scientiarum domnilor Stefan W. Hell, fizician distins cu premiul Nobel 2014 pentru Chimie, şi Gerard A. Mourou, fizician recompensat cu Premiul Nobel pentru contribuţia sa în Fizică, în anul 2018”, anunţă rectorul UVT, prof. Marilen Pirtea.

Gerard Mourou, laureatul Premiului Nobel pentru fizică este părintele ştiinţific al laserului de la Măgurele, proiectul din România fiind considerat de acesta ca o contribuţie unică la Nobelul din 2018. “Ceea ce a făcut România este spectaculos”, afirma Gerard Mourou pentru Edupedu.ro, referindu-se la primul laser din lume de 10 PetaWatt (PW), de la Măgurele.

Stefan Walter Hell este fizicianul german, născut într-o familie de şvabi din Arad, şi a primit Premiul Nobel pentru Chimie în 2014. Este director în Institutul Max Planck de Chimie Biofizică (Karl-Friedrich-Bonhoeffer-Institut) din Gottingen. În anul 2014 a primit Premiul Nobel pentru Chimie, împreună cu Eric Betzig şi William E. Moerner, “pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super-rezoluţie”.

Comentarii

comentarii