Acasă Eveniment Doi urmăriți general, condamnați la închisoare, au fost prinși de polițiștii din...

Doi urmăriți general, condamnați la închisoare, au fost prinși de polițiștii din Timiș

DISTRIBUIȚI

Doi bărbați condamnați la pedepse cu închisoarea au fost depistați și încarcerați de polițiștii timișeni, în cursul zilei de 10 aprilie, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

Primul caz a fost soluționat de polițiștii Secției 6 Rurale Gavojdia, care l-au găsit pe un bărbat de 28 de ani, urmărit național, pe raza municipiului Lugoj. Acesta avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 10 luni, emis de Judecătoria Lugoj, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Tot în aceeași zi, polițiștii din orașul Gătaia au localizat și reținut un al doilea bărbat, în vârstă de 54 de ani, pe numele căruia Judecătoria Medgidia emisese un mandat de executare a pedepsei de 9 luni de închisoare, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Ambii indivizi au fost escortați și încarcerați în Penitenciarul Timișoara, unde își vor ispăși pedepsele.

IPJ Timiș reamintește că acțiunile pentru identificarea și reținerea persoanelor urmărite se desfășoară permanent, în cadrul planului național de combatere a infracționalității.

Comentarii

comentarii