Acasă Actualitate Dominic Fritz cere măsuri unitare privind carantina la nivel național

Dominic Fritz cere măsuri unitare privind carantina la nivel național

616
DISTRIBUIȚI

În ședința de sâmbătă, 24 martie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a votat prelungirea carantinei pe o perioadă de alte șapte zile. Din câte spun primarul Dominic Fritz și prefectul Zoltan Nemeth, faptul că trendul de creștere s-a încetinit este o primă dovadă că această măsură este benefică. Situația în ATI, UPU și la Serviciul de Ambulanță încă nu șia- revenit, punctează aceștia, invitând și specialiști care să confirme acest lucru. În plus, Fritz cere măsuri unitare la nivel național, dând exemplul Bucureștiului, pentru ca oamenii să nu desconsidere mai apoi regulile.

„Chiar astăzi am discutat cu managerul Spitalului Municipal de la UPU. Deja suntem într-o situație în care UPU nu mai poate să primească decât cazuri COVID-19, cei de la ambulanțe îmi spun că nu mai fac față. Ei lucrau câte patru ore, după care luau pauză. Acum sunt opt, fără pauze. Suntem într-o situație serioasă, chiar dacă nu există imagini pe televiziuni, asta este realitatea. Am suplimentat paturile ATI cu 16, dar medicii ne-au spus că pacienții arată forme din ce în ce mai grave și sunt tot mai tineri. Asta este realitatea tristă din spitale. În același timp vedem că în ultimele zile, măsura a reușit să ne ducă la un platou. Știu că această carantinare a zonei metropolitane, cu patru comune în jurul Timișoarei este o provocare și este un chin”, a declarat primarul Dominic Fritz, în conferința de la finalul ședinței CJSU.

Acesta a cerut măsuri similare și pentru alte municipii, precum este acum Bucureștiul, când situația este similară cu cea de la Timișoara. „Mă aștept să avem în România o abordare unitară în ceea ce privește modalitatea de combatere a pandemiei. Mă aștept ca aceleași măsuri să se aplice și în municipiul București. Ce le spui oamenilor? Dacă nu avem această abordare unitară, nu ne putem aștepta ca ei să respecte aceste măsuri”, a spus Fritz.

Întrebat de ce nu se văd efectele pandemiei, acesta a răspuns: „Nu este adevărat că nu am avut efecte. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu era această carantină? La nivel național, avem o creștere de 50%, la noi este și de 10%. Asta este deja un succes”, a spus Fritz.

Invitați la conferința de presă au fost și Iancu Leonida, șeful Serviciului de Ambulanță Timiș, Mihai Grecu, șef UPU la Spitalul Județean, și Dorel Săndesc, președintele Comisiei de ATI a Ministerului Sănătății. Primii doi au spus că prelungirea măsurii va lua o din încărcătura sectoarelor conduse de ei. Ultimul a trebuit să părăsească videoconferința înainte de apuca să-i fie dat cuvântul.

„Serviciul de Ambulanță a ajuns să fie dedicat activitate dedicat COVID-ului la 70%. După cum știți, suntem primii care intrăm în contact cu pacienți și, pot să vă spun direct «din stradă» că 93% dintre probele recoltate de noi se pozitivează. (…) Din punctul nostru de vedere, în primul rând, avem o populație care nu prea respectă corect măsurile. Consideră că măsura carantinei este corectă, dar nu sunt respectate cum trebuie măsurile. Doi, avem tulpinile noi, mai agresive, mai contagioase. Nu suntem în martie anul trecut sau în noiembrie, să plecăm cu o încărcătură de 0 sau 50%. Am pornit deja cu o încărcare de 100%. (în spitale – n.r.) Este o situație foarte grea, care ar trebui mediatizată, să înțeleagă populația situația în care ne aflăm. Consideră că ar trebui să menținem carantina până ieșim din această perioadă critică”, a spus Iancu Leonida.

„Timișoara testează mult, este adevărat. Problema reală, însă, este că la aceeași rată de testare înainte eram la 3, acum suntem la 8. S-a mai întâmplat un lucru. Au apărut acele teste rapide antigenice. Din păcate, o parte dintre cei care primesc rezultate pozitive nu se mai adresează medicului de familie. (…) Orice măsură iei, aceasta își arată efectele după o perioadă de aproape două săptămâni. Cei pe care îi tratăm acum nu sunt cei infectați acum două săptămâni, ci acum 21-28 de zile. În spitale avem rezultatul infectărilor din jurul datei de 1 martie. (…) Vedem panta de infectare, accelerația s-a oprit, suntem aproape pe platou. Era păcat să pierdem acum ce am câștigat în ultimele două săptămâni”, a declarat și Mihai Grecu.

Comentarii

comentarii