”Voi rămâne primarul Timișoarei, orașul care m-a format și al cărui conducător este marea onoare a vieții mele să fiu. Și cine știe, poate că vine timpul ca România să fie condusă nu doar din București”.
În urmă cu cinci zile, pe pagina de facebook a domnului Dominic Fritz a fost postat mesajul de bucurie pentru victoria în alegerea sa ca președinte USR, pe țară, un text aparent simplu, din punct de vedere semantic, dar cu o încheiere pe care o redau în rândurile de mai sus, sub forma celui mai clasic citat, dar care m-a pus pe gânduri…
Am observat nuanța despre care voi dezvolta subiectul din prima clipă, am așteptat reacții, nu-i nimic că ele nu au venit, nu stăm la ”pânda” gusturilor legate de interpretări și analize pe text, dar aici nu este vorba despre o opinie, în sensul accepta de Constituția României. Este vorba despre altceva.
”Conducător” este, conform DEX, capitolul despre sinonime: ”cârmuitor, voievod, demnitar, stăpânitor, vodă, suveran (vai!)”. Domnul Fritz poate fi demnitar în Primăria Timișoara, conform legii chiar, dar nu poate fi cârmuitorul, suveranul etc al Timișoarei.
În limbajul economic și al comunicării manageriale, un primar este, iată, conducătorul primăriei, manager, liderul formal, dar nu al orașului! Exclus. Cu mulți ani în urmă, literatura de specialitate, istoria, istoricii, textele din arhivele statelor nu foloseau termeni ca ”manager” și (sau) lider. Dar în Evul Mediu, cine era conducător conducea oști, era exemplul de curaj, își risca viața în bătălii, iar în Imperiul Roman, conducătorul era stimat și urmat, chiar dacă nu era împărat, tocmai pentru că stătea în fruntea oștilor.
Timișoara are o istorie excepțională, din care s-a născut orașul pe care-l avem acum, orașul de după marile schimbări ce sunt bine evidențiate în ultimii peste 300 de ani. În istoria Timișoarei, nimeni nu s-a autointitulat ”conducătorul Timișoarei”. Am avut guvernatori, eliberatori, primari grozavi, persoane omagiate de-a lungul vremii. Nimeni nu a revendicat acest titlu. Ceaușescu cerea să i se spună ”conducătorul mult iubit”… De la el, în ultimii 35 de ani, nimeni nu a revendicat eticheta aceasta.
Păcat, domnule Dominic Fritz, nimeni din ”grupul de specialiști” din jur nu a văzut gafa? Căci este o gafă, o formă de defulare involuntară de orgoliu.
Apoi, nu am prea înțeles sintagma despre conducerea României NU de la București. Nu murim noi de dragul deciziilor de la București ( ah, nu, chiar nu!), dar de unde mai poate fi condusă o țară? Nu din capitală?