Acasă Actualitate Donaţiile şi multă bunăvoinţă aduc o nouă faţă Spitalului CFR Timişoara

Donaţiile şi multă bunăvoinţă aduc o nouă faţă Spitalului CFR Timişoara

DISTRIBUIȚI

altCând vine vorba de sistemul sanitar românesc, nu ne prea putem mândri decât cu profesionalismul unor doctori. În rest, condiţiile din spitale şi lipsa medicamentelor şi materialelor necesare îi fac pe români să-şi dorească să evite pe cât posibil instituţiile medicale. Boala însă nu întreabă, ci loveşte direct, iar poporul român nu poate fi catalogat ca fiind unul sănătos. Alimentaţia, stresul, lipsa de mişcare şi de controale medicale periodice fac ca foarte mulţi români să sufere de diverse boli. Şi atunci ajung unde nimeni nu-şi doreşte: la spital. Şi spitalele nu sunt tocmai primitoare, iar criza împiedică şi mai mult dezvoltarea şi modernizarea acestora. Interesant este că, deşi în vremuri cenuşii din punct de vedere financiar, Spitalul CFR Timişoara consemnează unele îmbunătăţiri. Cum e posibil? Cu bani puţini şi multă bunăvoinţă.
Investiţie mică, realizări de impact
Aflat pe Splaiul Tudor Vladimirescu, Spitalul CFR a suferit, în ultimele săptămâni, modificări mici, dar de mare impact. Cu bani din sponsorizări sau donaţii de la foşti pacienţi şi cu mâna de lucru din spital, noul manager, Romeo Bârlea, cel mai tânăr director de spital din Timişoara, a reuşit să transforme curtea spitalului într-o locaţie care readuce zâmbetul pe buzele celor internaţi. alt„E foarte frumos, şi sus, dar mai ales aici, în curte. O curăţenie exemplară”, spune un pacient ieşit să ia o gură de aer în curtea interioară a spitalului. Aici au fost instalate 20 de bănci noi, au fost puse flori, gazon şi brăduleţi, iar coşurile de gunoi au fost înlocuite.  În plus, intrarea în spital a fost revopsită, la fel ca şi punctul termic propriu al spitalului. Câteva holuri au fost renovate, au fost montate plăcuţe cu numele doctorilor de pe fiecare etaj, iar cabinetul de Endoscopie şi Ecografie a îmbrăcat, de asemenea, straie noi. În plsu, fiecare secţie a primit câte un scaun rulant performant. Toate lucrările, aparent minore, dar cu un impact major asupra celor ce se tratează la Spitalul CFR Timişoara, au fost făcute exclusiv cu materiale primite ca sponsorizări, iar mâna de lucru a fost asigurată de angajaţii serviciului adminstrativ-tehnic din cadrul spitalului. „În sfârşit se vede că se mişcă ceva”, spune prof. Doctor Iosif Szucsik, unul dintre cei mai recunoscuţi chirurgi ai Timişoarei. Managerul spitalului, Romeo Bârlea, consilier local PDL şi cadru universitar, a preluat postul în data de 22 aprilie a acestui an şi a reuşit, în trei luni să schimbe în bine faţa spitalului. Cel mai bun barometru pentru realizări sunt chiar pacienţi, mulţi dintre ei neaflându-se pentru prima dată într-un spital.Cei mai mulţi se declară foarte încântaţi de modificările pozitive de la Spitalul CFR Timişoara.

Comentarii

comentarii