În ultima perioadă, pentru unii cetățeni viața pe stradă și dormitul în parc sub cerul liber par a fi o modă, în Timișoara, sub administrația Fritz!
Mulți rămân fără case și ajung să își trăiască viața pe străzi, fără un acoperiș deasupra capului, singuri și disperați.
Acest domn a fost surprins, marți după amiaza, dormind frumos, în parcul de lângă piața Iosefin Timișoara.
“E un nefericit pe care îl vedem zilnic prin Iosefin. Nu aș spune că e cerșetor, dar cu siguranță e fără o casă a lui. Oamenii îi mai dau din milă, dar se pare că îi place să bea. Marți pe la 17.00, își făcea fiesta pe iarbă în parc. Viață…!”, a scris doamna Elena care ne-a trimis pozele!
Poliția Locală Timișoara face mari eforturi pentru a-i strânge de pe străzi și a-i duce la centrul primăriei pentru oamenii fără adăpost, dar ei preferă viața liberă pe drumuri și să cerșească, fiindcă timișorenii sunt generoși și le dau bani!
Din păcate, nu există acte normative care să îi oblige pe aceşti oameni să rămână în aceste centre şi ei se întorc în stradă.
Unii își fac tabere improvizate, polițiștii le demolează, îi duc la adăpostul civilizat, dar ei revin pe străzi.